Vieţi schimbate datorită capacelor de plastic

Data publicării:
capace

Ei au primit bani de tratament ori dispozitive care le fac viaţa mai uşoară, datorită capacelor de plastic. Acestea au fost strânse într-o campanie în care s-au implicat zeci de persoane şi vândute apoi la centrele de reciclare.

Cum oamenii s-au dovedit receptivi, metoda de strângere de fonduri va fi reluată.

Andras Ervin s-a născut cu o deformaţie la călcâi, care nu se împacă prea bine cu meseria pe care o are - distribuirea ziarelor în tot municipiul Miercurea Ciuc.

„Este foarte greu, pentru că merg pe jos şi duc câte 75 de ziare în spate şi e dificil. O tricicletă ar fi utilă pentru ceea ce fac şi mi-ar uşura munca, să nu car totul în spate”, a spus Andras Ervin.

Tânărul nu-şi permite să cumpere din salariul de câteva sute de lei tricicleta care i-ar uşura munca. Pentru a-l ajuta, o asociaţie a persoanelor cu dizabilităţi a început o nouă campanie de strângere de capace de plastic, care să fie vândute la centrele de reciclare. Asta după ce, datorită unei acţiuni similare, care a durat trei luni, s-au strâns suficienţi bani pentru cumpărarea unui fotoliu rulant şi plata tratamentului de recuperare pentru un alt membru al asociaţiei.

Prima dată am fost prin restaurante, nu am cunoscut pe nimeni şi s-au mirat că voiam numai dopuri, dar după un timp s-au obişnuit cu mine, că mergeam în fiecare săptămână, şi dopurile pe care le-au strâns le-am adunat şi erau foarte ajutători”, a spus Lukacs Marta, iniţiatorul campaniei. 

În campanie s-au implicat bucuroşi patronii unor localuri, dar şi elevi. „Ca să ajutăm un pic, sau să motivăm oamenii să ajute un pic şi ei, am făcut această promoţie ca să aducă mai multe dopuri. Am oferit o cafea pentru fiecare 20 de capace. Oamenii au fost interesaţi, au fost foarte mulţi care ne-au adus, chiar foarte mulţi n-au primit cafeaua în schimb, dar totuşi ne-au adus capacele”, a spus Gabor Attila, patronul unei cafenele. 

Am îmbrăţişat această campanie pentru că am crezut că prin participarea la această acţiune voluntariatul la copii ar putea să contribuie la dezvoltarea diferitelor competenţe, atitudini şi aptitudini cum ar fi solidaritatea, bunăvoinţa, generozitatea şi nu în ultimul rând acceptarea celorlalţi” , a declarat Fulop Almos, profesor Şcoala gimnazială „Nagy Imre” din Miercurea Ciuc.  

În total, s-au strâns aproape 3.000 de lei doar din reciclarea dopurilor, însă au fost şi persoane care au donat bani, impresionate de povestea celor care au nevoie de ajutor. Pentru a-i cumpăra o tricicletă lui Andras e nevoie de 1.500 de lei. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri