Video Vremea se încălzește în aproape toată țara. Meteorologii anunță cum arată temperaturile din următoarele zile

Data actualizării: Data publicării:
Vreme frumoasă şi deosebit de caldă, cu temperaturi de până la 27 de grade în sudul şi estul României.
Temperaturile ridicate vor continua și în următoarele zile Foto: Shutterstock

Vremea se încălzi din 25 noiembrie în aproape toată ţara, după un scurt episod cu temperaturi mai scăzute, precipitaţii locale, predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare la munte, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă până la 30 noiembrie 2025.

Spre sfârşitul lunii valorile termice vor scădea şi se vor situa în jurul celor specifice perioadei.

Astfel, în intervalul 23 noiembrie, ora 8:00 - 24 noiembrie, ora 8:00, valorile termice vor scădea semnificativ faţă de intervalul anterior în sud, centru şi sud-est şi doar uşor în rest, astfel că vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit la această dată în vestul şi în nordul ţării şi în general normală din punct de vedere termic în rest. Cerul va avea înnorări în toate regiunile, iar local şi temporar vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare la munte, mai ales lapoviţă şi ninsoare în vest, centru şi nord şi sub formă de ploaie în celelalte zone. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, în special ale Carpaţilor Orientali, iar izolat şi trecător, în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 14 grade, mai scăzute în zona deluroasă din vest şi mai ridicate pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -3 şi 5 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Şi în Bucureşti vremea se va răci în intervalul menţionat. Cerul va avea înnorări şi trecător va ploua slab în prima parte a intervalului, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 8 - 9 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 0 grade.

Pentru intervalul 24 noiembrie, ora 8:00 - 25 noiembrie, ora 8:00, vremea se va încălzi în vestul ţării, iar în rest valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi slabe spre seară şi noaptea pe arii restrânse în Banat, Crişana şi Maramureş şi Oltenia, iar la altitudini mari la munte vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă şi în regiunile vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 10 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -7 grade. Izolat, dimineaţa şi noaptea se va forma ceaţă.

În Capitală, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 10 - 11 grade, iar cea minimă de 0 - 2 grade.

În perioada 25 noiembrie, ora 8:00 - 26 noiembrie, ora 8:00, în ţară, vremea se va încălzi semnificativ în aproape toată ţara. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi slabe, mai ales după amiaza şi noaptea, local în jumătatea vestică a teritoriului. La altitudini foarte mari la munte vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă şi local în regiunile vestice şi estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade, iar cele minime se vor situa între -2 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 12 grade pe litoral. Pe arii restrânse, în special dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.

Şi în Bucureşti vremea se va menţine frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 2 - 5 grade.

Vremea va continua să se încălzească în estul şi sud-estul ţării în intervalul 26 noiembrie, ora 8:00 - 27 noiembrie, ora 8:00, iar în restul teritoriului valorile termice vor fi în scădere. Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua slab, local în regiunile sudice şi la munte şi izolat în rest. Pe crestele montane vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă, în nord-vestul, estul şi sud-estul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 19 grade, iar cele minime se vor situa între -4 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 11 grade pe litoral.

În Bucureşti, vremea va continua să se încălzească. Cerul va avea temporar înnorări, iar spre seară şi noaptea va creşte probabilitatea de ploaie slabă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 15 - 16 grade, iar cea minimă de 6 - 7 grade.

Potrivit ANM, în intervalul 27 noiembrie, ora 8:00 - 30 noiembrie, ora 8:00, valorile termice vor scădea şi se vor situa în jurul celor specifice perioadei în primele două zile din interval, apoi vremea se va încălzi. Temporar vor fi precipitaţii, în special în jumătatea sud-estică a ţării.

În Capitală, valorile termice vor scădea, astfel că se vor situa în jurul celor specifice datei în primele două zile din interval, apoi vremea se va încălzi. Temporar va ploua, cu o probabilitate mai mare la începutul intervalului.

Editor : I.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...