Sociolog: Un caz mai grav decât al ambulanţei de la Cluj, posibil oricând. „Fondul e intoxicarea informaţională care circulă liber”

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta vandalizata cluj
Foto: captură video

Sociologul Gelu Duminică afirmă, miercuri, că situaţia ambulanţei atacate de la Cluj este „doar un mic avertisment” şi avertizează că se poate ajunge la situaţii mult mai grave, dacă statul nu ia urgent măsuri pentru ca cetăţenii României să fie cât mai puţin victimă manipulării. El afirmă că în spatele unor astfel de reacţii stă frica. „Când trăieşti la marginea societăţii – indiferent de etnie – eşti mai predispus să crezi că cineva îţi vrea răul. Iar dacă cineva îţi spune, într-un video viral, că ambulanţele răpesc copii, s-ar putea să nu ai resursele cognitive, educaţionale sau instituţionale pentru a contrazice această minciună”, avertizează sociologul.

Sociologul Gelu Duminică a comentat, miercuri, pe Facebook. Cazul ambulanţei atacate de la Cluj, afirmând că povestea nu e nouă: „Eu însumi cred că m-am maturizat cu ea. Când eram tânăr, circulau tot felul de zvonuri despre «maşini negre» care răpeau copii şi despre alte astfel de bazaconii. Era folclorul fricii împletit cu puţin senzaţional, transmis din gură în gură. Diferenţa este că atunci nu exista TikTok. Nu exista o platformă care să transforme o poveste spusă la colţul blocului într-un videoclip cu sute de mii de vizualizări. Frica exista şi atunci, dar nu avea megafonul pe care-l are astăzi”.

Acesta critică reacţiile publice care au redus totul la etnia agresorilor:  „În loc să discutăm despre aceste mecanisme, mulţi s-au grăbit să mă întrebe: «Sunt romi, nu?», ca şi cum etnia ar fi cheia universală de interpretare. Ca şi cum, dacă sunt romi, totul ar deveni brusc de înţeles (dacă nu sunt romi, era o problemă)”.

Sociologul se declară frapat de „această grabă de a delimita, de a eticheta, de a muta discuţia din zona socială în zona identitară”.

„Şi atunci întreb: De ce nu i-am văzut în calitatea lor de părinţi? Sau în cea de creştini? Sau de heterosexuali? Sau de cetăţeni?

De ce etnia devine automat explicaţia, iar celelalte identităţi – mult mai relevante pentru context – dispar?”, a mai scris sociologul pe Facebook.

Sociologul apreciază că „această reflexie spune mai multe despre noi decât despre ei”, iar astfel se omite fondul problemei: „Fondul este frica. Fondul este precaritatea. Fondul este lipsa de încredere în instituţii. Fondul este intoxicarea informaţională care circulă liber, fără filtre, fără educaţie media, fără intervenţie”.

Sociologul crede că nu putem trata incidentul ca pe o anomalie: „Este rezultatul direct al unei societăţi în care instituţiile comunică lent, în care oamenii nu au instrumente pentru a verifica informaţia, în care comunităţile vulnerabile sunt lăsate să se descurce singure”.

„Când trăieşti la marginea societăţii – indiferent de etnie – eşti mai predispus să crezi că cineva îţi vrea răul. Iar dacă cineva îţi spune, într-un video viral, că ambulanţele răpesc copii, s-ar putea să nu ai resursele cognitive, educaţionale sau instituţionale pentru a contrazice această minciună. Şi aici trebuie să discutăm despre acţiunile pe care statul musai să le ia urgent pentru ca cetăţenii României să fie cât mai puţin victimă manipulării”, este de părere Gelu Duminică.

Potrivit acestuia, cazul de la Cluj este un doar un „mic avertisment”: „Şi dacă nu-l luăm în serios, dacă ne mulţumim cu explicaţii facile, dacă reducem totul la etnie, etc., vom mai vedea astfel de episoade, cu efecte mult, mult mai dure. Eu sper să nu. Numai că speranţa, fără acţiune, nu schimbă nimic”.

Cazul de la Cluj

Medicii chemaţi să acorde îngrijiri unui pacient în Recea-Cristur, judeţul Cluj, au fost atacaţi cu bâte, topoare şi pietre, pe fondul unor zvonuri propagate pe TikTok despre o presupusă „ambulanţă care fură copii”.

Şoferul autosanitarei a fost rănit la ochi de cioburile geamului spart şi a fost operat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România care ar putea renaşte după o investiţie importantă. Localitatea, cândva o mândrie, a ajuns...
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensiile să fie indexate la 1 ianuarie 2027? Ce spun guvernul, sindicatele, BNR, experții?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”