Șofer amendat usturător de politiști, după ce le-a prezentat un buletin de „născut viu din Ducatul lui Glad”

Data publicării:
nascut viu timisoara
Foto: Poliția Locală Timișoara

Un bărbat de 47 de ani a fost amendat, miercuri, cu aproape 4.000 de lei de polițiștii locali din Timișoara, după ce s-a legitimat cu un act de identitate ilegal, pe care este menționat că e „născut viu”, și a parcat mașina într-un loc nepermis, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al Poliției Locale Timișoara, oamenii legii au amendat cu 3.885 de lei un bărbat în vârstă de 47 de ani, care a prezentat un act de identitate ilegal.

Bărbatul este din Timișoara și a fost surprins de șase ori în acest an de către polițiștii locali în timp ce staționa cu o mașină, cu numere de Hunedoara, în locuri interzise din zona centrală a orașului, precum Piața Libertății și strada Carol Telbisz.

„Acesta a încercat să scape de sancțiuni în momentul în care a fost depistat de polițiștii locali legitimându-se cu un <Act de identitate conform cu Certificatul Medical Constatator al Născutului Viu>, care prezintă fotografie, dar nu are datele de identificare reale. Cel în cauză a fost însă identificat și sancționat atât conform OUG 195/2002 pentru staționare în locuri interzise, cât și conform Legii 61/1991 pentru refuz de legitimare și pentru adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, adunând sancțiuni în valoare de 3.885 lei", se arată în comunicatul Poliției Locale Timișoara.

Reprezentanții instituției au mai informat că, din constatările lor, mai multe persoane se legitimează cu astfel de documente false.

„Atragem atenția că vor fi luate măsurile legale de fiecare dată, polițiștii locali având dreptul și posibilitatea de a-i identifica și sancționa drastic pe cei care nu respectă prevederile legale”, spun reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri