Video Șoferii români trec granița în Ungaria pentru a face plinul. La cea mai apropiată benzinărie, motorina e cu până la 3 lei mai ieftină

Data actualizării: Data publicării:
motorina si benzina in ungaria
Șoferii români obișnuiesc să treacă granița în Ungaria pentru a face plinul de benzină sau motorină. Foto: Captură Digi24

Traficul de frontieră la granița de vest este în creștere, după ce tot mai mulți români merg să alimenteze în țara vecină. Motorina costă chiar și cu 3 lei mai puțin în Ungaria, iar unii șoferi spun că fac o economie considerabilă, chiar și de 150 de lei la fiecare plin de carburant. În benzinăria din primul oraș din Ungaria, una din cinci mașini este cu numere de România.

Distanța de la Punctul de Trecere a Frontierei până la prima benzinărie din Ungaria este de doar 5 km, iar la un plin și o diferență de 2-3 lei per litru, economia este una importantă.

Bogdan Băcilă, jurnalist Digi24: „Prețul motorinei și benzinei este în continuare plafonat în Ungaria la 480 de foriți per litru. La un curs de 0.0132 lei per forint, acest lucru înseamnă 6,33 lei per litru de benzină și motorină.”

Șoferii spun că economisesc destui bani la fiecare plin de carburant. 

- E prețul mult mai bun la ei și calitatea motorinei. De fiecare dată încerc să alimentez aici.
- Cam cât economisești, așa, la un plin? Ți-ai făcut un calcul?
- Păi 2 lei pe litri, alimentez de fiecare dată 50 de litri, 100 de lei la fiecare plin.

Plafonul de 480 de forinți pe litru a fost impus benzinăriilor de guvernul maghiar încă din toamna anului trecut, până în 15 mai, anul acesta. Nu doar localnicii profită de prețul mai mic, ci și românii de lângă graniță sau cei aflați în tranzit.

- Ați văzut des români venind să alimenteze?
- Întotdeauna. Maramureș, Suceava, Sălaj, Bihor, e aproape granița, deci mulți.

- Ați venit să profitați acum de prețuri?
- Eu sunt un pic mai norocos, că am rezervor de 80.
- Cam ce economie faci?
- Undeva la 150 de lei.
- Deci merită!
- Eu zic că da, mai ales că ești aici, în Oradea.

Țara noastră a înregistrat una dintre cele mai agresive creșteri ale prețului la combustibil din Uniunea Europeană. Un litru de motorină, de exemplu, costă acum cu aproape 60% mai mult față de anul trecut.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Eşti sau nu obligat să plăteşti fondul de rulment și fondul de reparații. Ce spune legea?
Digi FM
Ce a răspuns George Simion când a fost întrebat dacă Pământul e plat sau rotund. Declarațiile neașteptate pe...
Pro FM
Cum arată Anahi în 2025, la 42 de ani. Artista are doi copii
Film Now
Cine este actorul care l-a învins pe Ashton Kutcher într-un concurs de modeling: „Parcă aș fi câștigat Miss...
Adevarul
Fotograful care a surprins imagini de la comemorarea liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu...
Newsweek
Cum pot obține toți pensionarii o creștere de pensie? Instanța a decis. Casa de Pensii bună de plată
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Actorul care i-a schimbat viața lui Leonadro DiCaprio: Din când în când, chiar și cei mai discreți giganți...
UTV
Celine Dion, revenire emoționantă la Eurovision 2025: „Nimic nu mi-ar plăcea mai mult decât să fiu cu voi în...