Șoferul care a lovit o fetiță pe trecere și apoi a fugit a fost lăsat în libertate

Data publicării:
sofer

Libertate pentru şoferul care a lovit, acum două zile, o fetiţă pe o trecere de pietoni din Capitală şi apoi a fugit. Judecătorii au decis să-l cerceteze sub control judiciar. Hotărârea poate fi, însă, contestată. Suspectul, care nici măcar nu are un permis de conducere valabil, a mai fost condamnat, în trecut, pentru abateri similare. A fost prins după ce poliţiştii i-au găsit maşina abandonată, pe o stradă din sectorul 2.

Bărbatul căutat aproape 48 de ore de toţi poliţiştii din Capitală, după ce a lovit o fată de nouă ani pe o trecere de pietoni din sudul Bucureştiului, n-a vrut să dea nicio explicaţie. Anchetatorii l-au depistat după doar câteva ore de când au găsit maşina implicată în accident.

Şoferul şi-a abandonat maşina pe o stradă din Sectorul 2 din Capitală. Se văd urme pe capota maşinii după accidentul în care a fost implicată fetiţa.

Polițiștii au reușit, cu ajutorul martorilor, să refacă filmul accidentului.

Fetiţa traversa chiar pe trecere. Nu a mai apucat să ajungă pe trotuar, deoarece a fost lovită de şoferul care imediat s-a făcut nevăzut. Fata a ajuns la spital, cu răni grave la nivelul picioarelor.

Deși au aflat imediat numărul de înmatriculare al mașinii, polițiștii au descoperit că nu proprietarul din actele oficiale se afla la volan. Respectivul vânduse de fapt mașina cu mai mulți ani în urmă. De altfel, de atunci și până la accident, mașina schimbase cel puțin zece proprietari, fără ca vreunul să o înmatriculeze pe numele său.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri