Klaus Iohannis: Oricât de greu ar fi să ne adaptăm limitărilor, este singura cale prin care salvăm viețile celor dragi nouă

BUCURESTI - DECLARATII DE PRESA - KLAUS IOHANNIS - JURGEN LINDEN
Foto: INQAUM Photos / Alexandru Busca

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că  a decretat stare de urgență în România, pentru 30 de zile, din cauza coronavirusului. El a spus că vor fi luate cele mai drastice măsuri pentru a proteja viața și sănătatea românilor, dar că acestea pot fi eficiente doar dacă sunt urmate de oameni. El a făcut un apel la români să evite deplasările, să respecte regulile și să-i protejeze pe cei vulnerabili.

Declarațiile președintelui:

Ne aflăm într-o situație cu care omenirea nu s-a mai confruntat în istoria recentă. Vom trece cu bine prin această grea încercare dacă luăm imediat cele mai drastice măsuri și înțelegem cu toții că severitatea lor este pe măsura gravității perioadei pe care o traversăm.

Începând de astăzi se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile.

Pandemia cauzată de răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus nu poate fi stopată decât prin măsuri excepționale, care au dovedit că au efecte pozitive în țările grav afectate de evoluția virusului. Aceste măsuri vizează sănătatea publică, domenii sociale și economice, dar vizează, deopotrivă, și îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale.

Oricât de greu ar fi să ne adaptăm acestor limitări, aceasta este singura cale prin care salvăm viețile celor dragi nouă, viețile celor de lângă noi!

Este extrem de important ca oamenii să fie corect informați și de aceea vreau să spun românilor ce înseamnă instituirea stării de urgență pe teritoriul țării noastre potrivit decretului pe care l-am semnat astăzi, ce efecte va produce asupra vieții fiecăruia dintre noi și în ce măsură ni se schimbă viața în următoarea perioadă.

Astfel, școlile vor fi închise, pentru protejarea copiilor, elevilor și studenților, activitatea din învățământul preuniversitar și universitar se suspendă pe perioada stării de urgență. Salut efortul cadrelor didactice, dar și al tuturor celor care au propus și oferă soluții de pregătire academică alternativă, fie online, fie prin intermediul televiziunii, pentru ca elevii să traverseze această perioadă dificilă cu cât mai puține lacune.

Tehnologia ne oferă astăzi un avantaj considerabil în acest sens. Foarte important este să limităm povara financiară asupra cetățenilor în aceste momente grele. Astfel, pe perioada stării de urgență, dacă va fi nevoie, se pot plafona prețurile la medicamente și aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de utilitate publică, cum ar fi energia electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanți, în limita prețului mediu din ultimele trei luni dinaintea declarării stării de urgență.

Vreau să fie foarte clar următorul lucru: serviciile medicale pentru tratarea cazurilor de infectare cu noul coronavirus și a complicațiilor acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se suportă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate! Pentru persoanele izolate la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, se vor stabili măsuri de sprijinire, care vor fi puse în aplicare de autoritățile administrației publice locale.

Angajatorii și angajații afectați de efectele crizei COVID-19 vor fi sprijiniți prin derogări de la prevederile legale în vigoare.

Angajații și familiile acestora din sectoarele economice a căror activitate este afectată sau chiar oprită total sau parțial pe perioada stării de urgență prin decizii ale autorităților publice vor beneficia de protecție socială. Pe perioada stării de urgență, prevederile legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, nu se aplică angajaților sistemului național de apărare, angajaților de penitenciare, personalului din unitățile sanitare publice și altor categorii stabilite după caz.

Aceste categorii de personal au însă dreptul la o majorare a salariului în cuantumul prevăzut de Legea nr. 19/2020, în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile reglementate în această lege.

Tot în sprijinul angajaților și angajatorilor se introduce posibilitatea ca, în instituțiile și autoritățile statului și în societățile cu capital privat, acolo unde se poate, să se lucreze la domiciliu sau în regim de telemuncă.

De asemenea, oamenii trebuie să știe că nu mai este necesară deplasarea la sediul instituțiilor pentru depuneri de cereri pentru acordarea beneficiilor și prestațiilor sociale, acestea pot fi depuse pe cale electronică.

Un capitol extrem de important al decretului privind instituirea stării de urgență se referă la măsurile în domeniul sanitar. Am dispus, astfel, ca în structurile Ministerului Afacerilor Interne, în unitățile sanitare și în serviciile de asistență socială să se poată angaja fără concurs personalul necesar pentru a suplimenta nevoile medicale apărute.

De asemenea, am dispus asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătății pentru achiziționarea de materiale, echipamente și medicamente în perioada pandemiei prin procedura de achiziție directă.

Am simplificat, de asemenea, proceduri de decontare și alocare a banilor, astfel încât în domeniul sanitar să se poată realiza rapid toate operațiunile necesare.

În domeniul economic, Guvernul poate adopta măsuri de susținere a operatorilor economici din domeniile afectate de COVID-19 și va anunța în curând pachetul de soluții pregătit.

În această perioadă de criză, producția și întreaga economie trebuie să fie pregătite să susțină combaterea răspândirii infecției cu noul coronavirus.

Totodată, se va asigura continuitatea tuturor serviciilor de utilitate publică, precum și funcționarea optimă a sistemului energetic național.

Am decis și suspendarea efectuării controalelor la angajatori, de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă, cu câteva excepții, sigur.

Instituirea stării de urgență produce efecte și în domeniul justiției. În această perioadă, activitatea de judecată va continua doar în cauzele de urgență deosebită. Lista acestor cauze se stabilește de conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție și, respectiv, de colegiile de conducere ale curților de apel, iar Consiliul Superior al Magistraturii va da îndrumările necesare asigurării unor practici unitare.

Pentru judecarea proceselor, instanțele pot da termene scurte, de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi, și vor dispune măsurile necesare pentru desfășurarea ședințelor de judecată prin videoconferință.

Toate măsurile detaliate, pe fiecare domeniu de specialitate în parte, se regăsesc în decretul pe care l-am emis astăzi și care va intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial. Autoritățile responsabile vor lua act de aceste prevederi și le vor pune imediat în practică.

Vreau să transmit un mesaj special medicilor și personalului medical care, încă de la primul caz înregistrat în România, au demonstrat profesionalism și o extraordinară dedicare.

Vă mulțumesc tuturor pentru eforturile făcute și cu toții suntem recunoscători pentru munca pe care o depuneți în mod neobosit!

Vă asigur că prin acest decret am luat toate măsurile pentru a se putea face cu maximă celeritate toate achizițiile de echipamente medicale pentru protejarea personalului sanitar, astfel încât sănătatea dumneavoastră să nu fie pusă în pericol.

Sunt hotărât ca împreună cu Guvernul Orban să luăm cele mai drastice măsuri pentru a proteja viața și sănătatea cetățenilor români. Dar oricâte măsuri ar lua autoritățile, ele pierd enorm din eficiență dacă nu sunt urmate întru totul de oameni.

Dragi români, ascultați mesajele oficialilor, respectați cu strictețe regulile, păstrați igiena mâinilor, evitați aglomerările, limitați cât se poate de mult orice deplasare! Aveți mai mult decât oricând grijă de cei apropiați, în special de cei vârstnici și vulnerabili.

Oricât de greu ar părea, păstrați distanța socială. Măsurile care au funcționat până acum în zonele unde transmiterea infecției a fost ținută sub control sau măcar încetinită au fost cele severe, de distanțare socială.

Combaterea transmiterii infecțiilor cu noul coronavirus presupune un efort susținut, adaptabilitate și acțiune rapidă. Instituirea stării de urgență permite autorităților responsabile să adopte gradual, adică pe rând, sau imediat, dacă se impune, măsuri precum închiderea punctelor de trecere a frontierei de stat, închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi și alte locuri publice.

De asemenea, poate, atenție, poate fi interzisă gradual, adică atunci când se impune, circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială sau aeriană pe diferite rute și a metroului.

Totodată, ca măsură de primă urgență cu aplicabilitate graduală, repet graduală însemnând atunci și numai atunci când este absolut necesar, este și identificarea și rechiziționarea de stocuri, capacități de producție și distribuție, de echipamente de protecție, dezinfectanți și medicamente utilizate în tratarea COVID-19.

Națiunea noastră trece prin momente dificile. Dar suntem români, un popor pe care istoria l-a supus unor cumplite încercări și în trecut, iar împreună am reușit să le depășim pe toate cu bine.

Astăzi, în lupta de a limita efectele nocive ale epidemiei provocate de coronavirus nu suntem singuri. O criză globală necesită soluții globale, nu doar locale.

Efortul internațional este unul uriaș, ne coordonăm cu partenerii noștri din Uniunea Europeană și împreună suntem încrezători că vom depăși cu bine această grea încercare.

Dragi români, vă doresc multă sănătate!


Iohannis a subliniat, sâmbătă, că starea de urgenţă va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei generate de coronavirus.

„În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulţi bani domeniului sănătăţii, mai mulţi bani pentru medicamente, mai mulţi bani pentru aparatura medicală absolut necesară. În acelaşi fel, această situaţie va permite să se realizeze achiziţii într-un timp foarte scurt cu proceduri simplificate, punând astfel la dispoziţia Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus”, a explicat Iohannis.

Duminică, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că instituirea stării de urgenţă le va permite autorităţilor să ia cele mai potrivite măsuri pentru gestionarea şi prevenirea infecţiei cu noul coronavirus.

Puteți urmări declarațiile președintelui pe Digi24 HD și www. digi24.ro.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate