STAREA NAȚIEI. Generalul Gabi Firea

Data publicării:
gabi firea

Primarul Gabi Firea a făcut un comandament de primăvară…

De aceea am organizat azi acest comandament prin care atât noi, de la Primăria Capitalei, cât și cele șase primării de sector avem responsabilități și atribuții pentru curățenia și reparațiile necesare în această perioadă”, a anunțat zilele trecute Gabriela Firea.

Nimic nu mi se pare mai amuzant zilele astea decât expresia comandament de primăvară”, comentează Dragoș Pătraru.  Hai, că e frumos, până și primăvara ne face rău. Cică înflorire, înverzire, se trezește natura la viață, râd florile în soare, ciripesc păsărelele… Eh, nu, frate, pentru noi sunt nasoale toate astea, trebuie să facem un comandament de primăvară!

Doamna Firea, asta nu e capitală pentru patru anotimpuri, doamnă… Nuuu, e pentru cel mult două. Păi, ce facem acuma: comandament de vară, că vine canicula, ne omoară, se topește asfaltul, se scufundă tramvaiele cu tot cu șine, apoi comanament de toamnă, se scutură copacii, ne intră frunzele în ochi, vorba aia, începe şcoala, aglomerație, demență…

Noi tot timpul suntem într-un comandament, zici că locuim într-o cazarmă.

„Am trecut o iarnă dificilă cu trei valuri de zăpadă abundentă și ger. Am depășit cu bine această perioadă, dar orașul a rămas murdar și plin de gropi. Lucrurile nu pot continua așa”, a declarat Gabriela Firea.

Da, asta a fost greșeala, că am acceptat să vină primăvara…Mai bine era să nu fi cedat şi să fi rămas în iarnă, cu zăpezi, frumos... Că uite, acum e plin de gropi, de mizerie. Trebuia să scoatem de la comandament tunurile… tunurile de zăpadă și să ținem capitala sub zăpadă până la iarna ailaltă! - încheie scheciul Dragoș Pătraru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri