Sari la conținut

Stela Popescu a fost înmormântată cu onoruri militare

Românii şi-au luat adio de la Stela Popescu. Actriţa a fost înmormântată, duminică, cu onoruri militare, la cimitirul din Cernica, alături de soţul ei. Sute de oameni, unii veniţi de la sute de kilometri distanţă, dar şi mari actori ai scenei româneşti, au condus-o pe ultimul drum. A fost pentru prima dată când actriţa i-a făcut pe toţi să plângă.

„A făcut oamenii să se simtă bine. Îmi pare rău de ea. E a treia zi în care vin aici. M-a durut inima când am auzit că a decedat”, spune o admiratoare.

„Am rămas mai săraci. Asta este ce pot spune acum. Am rămas mai săraci. Suntem norocoși că am fost contemporani cu domnia sa. S-a încheiat pleiada de la Nea Mărin miliardar”, constată o altă admiratoare.

„M-am închinat cu recunoștință pentru toate zilele pe care ni le-a creat așa, mai vesele, care ne-au luminat chipul în aceste timpuri anapoda”, spune o femeie.

Și apropiații au avut cuvinte încărcate de emoție:

Adrian Enache, cântăreț: „Așa cum nea învățat Stela trebuie să mergem mai departe, să fim optimiști și sunt sigur că ea și spiritul ei va fi întotdeauna lângă noi”.

Stanca Radu, nepoata Stelei Popescu: „A avut o viață în care a făcut oameni fericiți, mai mult nu-și poate dori nimeni”.

Vasile Muraru, actor: „Pentru mine asta era o enigmă... pentru că eu îmi închipuiam că Stela Popescu nu va muri niciodată”.

Dan Puican, primul soț al Stelei Popescu: „Am vrut să o întreb de ce nu a venit la noi la masă, ieri, când era invitată și soția mea, Mioara, cu care vorbise cu două zile înainte, îi pregătise pește și pastramă, ce voia ea să mănânce, și, bineînțeles, un pahar de vin roșu. Eu am așteptat-o și ea s-a dus!”

Sute de oameni au participat la ceremonia funerară de la Cimitirul Cernica şi şi-au luat rămas bun de la actriţă. Slujba de înmormântare a avut loc la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din incinta Mănăstirii Cernica. Actriţa a fost înmormântată lângă soţul ei, Puiu Maximilian.

Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” a onorat-o pe actriţă cu salve de artilerie. 

„Stela, plecarea ta reprezintă o mare pierdere, un gol pe care mult timp de acum încolo nu ştiu cum îl vom mai umple. Mă simt singur pe scenă fără tine, draga mea. După patru decenii în care am împărţit bucurii şi lacrimi de fericire, dar mai ales aplauze din partea publicului, care nu te va uita niciodată. Ai fost, eşti şi vei rămâne steaua noastră, steaua teatrului românesc de revistă. Începând de astăzi o nouă stea va străluci pe cer în constelaţia marilor valori care nu mai sunt alături de noi. Drum bun, Stela, către stele!”, a spus Alexandru Arşinel, la finalul slujbei de înmormântare.

Între alte personalităţi care au fost prezente la ceremonia funerară s-au numărat Aurelian Temişan, dar şi fostul fotbalist Rică Răducanu, scrie News.ro.


Sicriul cu trupul neînsufleţit al Stelei Popescu a fost luat, la ora 10:00, de la Teatrul de Revistă Constantin Tănase şi depus la biserica din incinta Mănăstiri Cernica. Înmormântarea are loc tot la Cernica, de la ora 12:00.

Actualizare 10:00. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Stelei Popescu a fost scos din Teatrul de Revistă Constantin Tănase şi este dus la biserica din incinta Mănăstirii Cernica.

Alexandru Arşinel: O să ne despărţim la cimitir, acolo. O să ne luăm la revedere. Şi de fapt n-o să ne despărţim niciodată.

Reporter: O să fie o zi grea astăzi?

Alexandru Arşinel: Haha... Ce credeţi? Şi pentru voi o să fie greu!


„Duminică, la ora 10:00, sicriul cu trupul neînsuflețit al regretatei actrițe Stela Popescu va pleca de la Teatrul "Constantin Tănase" și va fi depus, la ora 11,00, în Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din incinta Mănăstirii Cernica. Slujba de înmormântare va avea loc la ora 12:00”, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Joi, actriţa Stela Popescu a fost găsită fără viaţă în locuinţa sa, iar echipajul SMURD sosit la faţa locului a constatat decesul. Cauza a fost un accident vascular cerebral hemoragic sever, incompatibil cu viața. Artista ar fi împlinit luna viitoare 82 de ani.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al actriței a fost depus vineri la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase". Aici, timp de două zile, a fost loc de priveghi. Sute de oameni, printre ei şi marii artişti ai ţării, i-au adus un ultim omagiu actriţei Stela Popescu.

Născută la 21 decembrie 1935, în Orhei, Basarabia, într-o familie de învăţători, Stela Popescu şi-a început cariera artistică în 1956.
Din 1963, a jucat la teatrul de Revistă „Constantin Tănase“ din Bucureşti, apoi s-a angajat la Teatrul de Comedie. Tot din 1963 a început lunga colaborare cu Radiodifuziunea Română, urmată, mai târziu, de cea cu Televiziunea Română.

Pe 7 februarie 2004, a primit din partea şefului statului Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D - Arta Spectacolului, „în semn de apreciere a întregii activităţui şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului“.

Pe 10 septembrie 2013, regele Mihai I i-a conferit, prin fiica sa, principesa Margareta, decoraţia ”Nihil Sine Deo“. Pe 1 iunie 2017, a primit diploma de Cetăţean de Onoare al Braşovului, oraş în care a făcut şcoala şi facultatea şi a jucat în 400 de spectacole, ea declarând că „dacă în piept ai o inimă ce tot arde, rămâi tânăr şi la 90 de ani”.

Partenera, prietena şi colega lui Alexandru Arşinel timp de 40 de ani pe scenă, Stela Popescu a colaborat cu alte nume mari ale teatrului românesc, între care Ştefan Bănică, Toma Caragiu şi Margareta Pâslaru. A lucrat cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.

A debutat în film în „Alo? Aţi greşit numărul" (1958). Stela Popescu a jucat în peste 25 de producţii, între care se numără „Nea Mărin miliardar" (1979), „Pe malul stîng al Dunării albastre" (1983) şi „În fiecare zi mi-e dor de tine" (1988).

În aprilie 2017 a fost inaugurat Teatrul „Stela Popescu” în Bucureşti, care se adresează copiilor şi tinerilor, printr-un repertoriu variat.

Recent, actriţa colaborase cu Margareta Pâslaru pentru albumul „Stelele filmului cântă”.

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale