Surse:Fane Văncică, individul care și-a bătut cu bestialitate amanta, a fost prins. Le-a spus polițiștilor că femeia „e sadomasochistă”

Data actualizării: Data publicării:
fane văncică amanta
Fane Văncică, filmat când își bate cu bestialitate amanta. Foto: Captură TikTok

Fane Văncică, bărbatul cercetat după ce imagini cu el în care lovește cu bestialitate o femeie au ajuns pe rețelele sociale, a fost prins, joi seara, de polițiștii de frontieră pe Aeroportul Otopeni, potrivit surselor Digi24. Individul le-a declarat anchetatorilor că victima, care era amanta sa, „este sadomasochistă și îi place să fie bătută”.

„La data de 01 septembrie, ora 22:15, Secția 16 Poliție a fost informată de către polițiști din cadrul Poliției de Frontieră Aeroport Henri Coandă București cu privire la faptul că numitul NIȚĂ CAMI, zis Fane Vancică, se află în custodia acestora.

A fost pus în executare un mandat de aducere emis pe numele acestuia, fiind condus la sediul Secției 16 Poliție, unde a fost audiat.

Totodată i-au fost readuse la cunoștință măsurile prevăzute de ordinul de protecție, emis pe numele său, in data de 30 august a.c”, au transmis vineri autoritățile.

Acesta a declarat, în cadrul audierilor, că el și persoana vătămată „se iubesc foarte mult, iar aceasta este sadomasochistă și îi place să fie bătută”.

Interlopul Fane Văncică a fost filmat în timp ce lovea crunt o femeie, iar imaginile, extrem de dure, au fost publicate pe TikTok, ajungând apoi pe Facebook şi YouTube. Polițiștii au deschis dosar penal și ulterior a fost emis un ordin de restricție de 5 zile.

În imagini - care au fost șterse - se poate vedea cum femeia, care este așezată în genunchi pe podea, este lovită cu picioarele în cap, în spate și în stomac, iar la un moment dat bărbatul îi toarnă o găleată de apă în cap.

După ce imaginile au ajuns virale, interlopul Fane Vancică a ținut să își ceară scuze, spunând că a făcut-o din gelozie și că „eram beat, nu luasem nici pastilele, eram vai de capul meu”.

Fane Văncică, pe numele său adevărat Cami Niță, a ajuns cunoscut după ce l-a înjunghiat pe fiul vitreg al lui Sile Cămătaru, acum 10 ani, faptă pentru care a primit 5 ani şi 6 luni de închisoare.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri