Sute de deţinuţi pot ieşi din închisoare de Paşte

Data publicării:
gratii inchisoare detentie sursa foto digi24

Peste 300 de deținuți beneficiază de permisiunea de ieșire din penitenciar în perioada Sărbătorilor Pascale, potrivit purtătorului de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Carmen Uțoiu.

gratii inchisoare detentie sursa foto digi24

Aceasta a precizat, vineri, pentru Agerpres, că permisiunile pentru 327 de deținuți sunt fie de ieșire din închisoare pentru 24 de ore, fie pentru trei zile, fie pentru cinci zile.

Conform ANP, sunt 27.183 de persoane private de libertate.

Carmen Uțoiu a menționat că, pe parcursul întregului an, deținuții beneficiază de permisiunea de ieșire din penitenciar pentru o anumită perioadă.

De asemenea, ea a spus că, potrivit normelor legale în vigoare, persoanelor condamnate care au o bună conduită și au dovedit stăruință în muncă sau în cadrul activităților educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, li se pot acorda următoarele recompense: ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate anterior, suplimentarea numărului convorbirilor on-line, a drepturilor la pachete și/sau vizite, a dreptului la vizita intimă, permisiunea de ieșire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an, cea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an, permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult zece zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an.

Carmen Uțoiu a declarat că masa festivă de Paște va conține alimente și mâncăruri tradiționale precum: ouă roșii, drob, cozonac, friptură de porc, ciorbă ardelenească, etc.

Ea a mai precizat că sunt considerate zile festive: 1 ianuarie, Paștele, Sfinții Petru și Pavel, 1 decembrie, Crăciunul, 31 decembrie și că meniurile diferă în funcție de restricții medicale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri