Tanczos Barna: Am solicitat Comisiei Europene scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate

Data publicării:
urs romania
Foto: Profimedia Images

Ministrul interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a solicitat Comisiei Europene scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate şi introducerea unor reguli de gestionare mai flexibile pentru statele membre în care specia se află într-o stare de conservare favorabilă.

„Am adus, astăzi, în atenţia comisarului european pentru mediu, Jessika Roswall, problema urşilor, solicitând Comisiei Europene scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate şi introducerea unor reguli de gestionare mai flexibile pentru statele-membre în care specia se află într-o stare de conservare favorabilă. În cadrul discuţiilor, am convenit ca o echipă de experţi din România să prezinte la Bruxelles rezultatele studiului ştiinţific privind populaţia de urşi, bazat pe probe genetice. Am solicitat ca aceste date să fie luate în considerare în procesul de adaptare a normelor europene, astfel încât să fie identificate soluţii care să permită abordări diferenţiate pentru statele membre, în funcţie de situaţia specifică a fiecăruia", a scris Tanczos, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit acestuia, în prezent, Comisia Europeană evaluează, deja, în ce măsură Directivele privind Păsările şi Habitatele sunt adaptate realităţilor actuale.

„Acest demers, cunoscut sub denumirea de "test de stres", include şi o componentă de consultare publică, oferind României oportunitatea de a-şi prezenta punctul de vedere cu privire la modificarea statutului de specie strict protejată al ursului. Am invitat-o pe comisara europeană pentru Mediu să viziteze traseul Via Transilvanica, pentru a descoperi peisajele sălbatice ale României şi pentru a vedea cum convieţuiesc comunităţile noastre rurale cu natura”, a precizat ministrul interimar de resort.

Proiectul "Implementarea Planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România", finanţat din fonduri europene în valoare de peste zece milioane de euro, a evidenţiat faptul că România are cea mai numeroasă populaţie de urşi şi cea mai mare diversitate genetică a speciei de urs, cu un număr al exemplarelor între 10.600 şi 12.700.

Studiul a fost realizat într-un interval de trei ani, de către 800 de specialişti, care au colectat aproximativ 24.000 de probe la nivel naţional.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Parlamentul, aviz pozitiv pentru creșterea unor pensii. Trebuie depusă o simplă cerere să iei banii
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...