Tatăl fetiței care a murit la dentist: Au vrut să mușamalizeze. În timp ce o resuscitau, ei chemaseră avocatul, erau foarte stresaţi

Data actualizării: Data publicării:
tatal fetitei decedate la dentist
Tatăl fetiței decedate la dentist. Foto: Captură Digi24

Tatăl fetiţei de doi ani care a murit la o clinică din Bucureşti după ce a fost sedată profund pentru o intervenţie stomatologică îi acuză pe reprezentanţii unităţii medicale că ar fi încercat să ascundă dovezi şi că ar fi chemat pe cineva care ştie să umble la sistemul de monitorizare video. El mai susţine că reprezentanţii clinicii ar fi chemat avocatul înainte ca aceștia să afle că fetiţa lor deja murise.

Tatăl fetiţei care a murit într-un cabinet stomatologic a declarat, sâmbătă, pentru Antena 3 CNN, că anchetatorii trebuie să verifice camerele video de la clinică deoarece acestea au înregistrat tot ce s-a întâmplat acolo.

„Ei au vrut să muşamalizeze tot. În timp ce o resuscitau pe fetiţă, timp de o oră şi ceva, când soţia mea nu ştia nimic, ei chemaseră avocatul, juristul şi probabil le-a spus ce să facă. Erau foarte stresaţi. Spuneau încontinuu să cheme băiatul cu camerele, băiatul cu sistemul video. A venit cu o cheie, s-a dus acolo, nu ştiu ce a făcut, a plecat. Rog organele competente şi instituţiile statului să îşi facă datoria cât mai transparent şi să verifice foarte bine camerele, că acolo se vede tot şi de acolo se pot lua cele mai mari probe şi cele mai multe, pentru că s-a dus viaţa unui copil de doi ani, care era sănătos”, a povestit bărbatul, potrivit News.ro.

El a precizat că analizele fetiţei înregistraseră valori mai mari decât cele normale, dar cei de la clinica stomatologică au insistat ca ei să o ducă acolo.

„Într-adevăr, ieşiseră nişte valori la analize mult mai mari, noi am insistat să nu ne ducem, că lumea spune că ne-am dus copilul la moarte, cum să ducem copilul la moarte? Am dus copilul la o clinică bună, unde mai făcusem acolo o operaţie, am vrut ce e mai bun pentru copil, dar nu ştiam noi că ei o omoară. N-au decis să o omoare, teoretic, dar, practic uitaţi ce s-a întâmplat. Ei au insistat să venim. (...) Aş vrea ca doamna anestezistă să iasă public să ne spună de ce ne-a chemat cu aşa insistenţă. Eu nu văd decât un singur motiv, de bani”, a mai declarat bărbatul.

Citiți și:

EXCLUSIV. Medic ATI, despre cazul fetiței moarte la dentist: Avea risc anestezic ridicat. Mai trebuie să lucrăm la pregătirea personalului

VIDEO. Anchete în lanț după moartea fetiței de 2 ani. Clinică fără aviz de funcționare, acte incomplete. Reacția conducerii unității

El îi mai acuză pe reprezentanţii clinicii de faptul că au chemat ambulanţa când fetiţa era deja moartă.

Tatăl fetiţei a mai precizat că aceasta avea o infecţie la dinţi şi de aceea au mers cu ea la clinică. El a adăugat că mai fuseseră în urmă cu câteva luni pentru tratament similar şi atunci nu a fost nicio problemă.

Copila a fost înmormântată, sâmbătă, iar mama ei nu a putut fi prezentă la ceremonie.

Fetiţa de doi ani a murit joi, după ce a fost sedată pentru o intervenţie stomatologică, la o clinică de specialitate din Bucureşti.

Cazul a fost preluat de către Serviciul Vătămări şi Ucideri din Culpă din cadrul Poliţiei Capitalei, iniţial sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Ulterior, dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Primele rezultate ale autopsiei: „Nu trebuia să fie anesteziată”

Fetița de doi ani care a murit joi într-o clinică de stomatologie din București ar fi avut afecțiuni medicale preexistente și nu ar fi trebuit să fie anesteziată, au declarat surse medicale pentru Digi24. Urmează ca medicii legiști să decidă dacă anestezistul din clinica dentară ar fi putut să-și dea seama de acea afecțiune.

Concluziile preliminare transmise de către medicii de la INML, cei care au și făcut autopsia fetiței, arată că decesul acesteia ar fi venit în timpul intervenției stomatologice, pentru că fetița avea o patologie cronică, preexistentă, complexă. Surse medicale susțin că fetița că avea mai multe afecțiuni și nu ar fi trebuit să fie anesteziată.

Medicii legiști au cerut toate documentele medicale de la părinți, de la medicul de familie al copilului și, de asemenea, toate documentele cu ce i s-a administrat în clinică aseară, în timpul intervenției stomatologice. Le vor pune pe toate cap la cap pentru a vedea exact dacă medicul anestezist din clinică ar fi putut să-și dea seama de acea afecțiune. Toate aceste detalii vor fi stabilite însă în zilele următoare, când se vor corobora toate datele. 

Citiți și:

Cazul fetiței care a murit la stomatolog. Când au fost făcute apelurile la 112 prin care a fost chemată ambulanța la clinică

Cazul fetiţei decedate la stomatolog. Rogobete: Nu existau elemente importante, minim necesare, pentru anestezie generală

VIDEO Clinica unde a murit fetița de 2 ani avea campanii agresive de promovare. Copila a mai fost sedată la începutul acestui an

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Micul oraș din România care găzduiește una dintre cele mai importante instalații militare din Europa. De ce...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”