Ţinutul Secuiesc elaborează propria strategie de Inteligență Artificială, cu sprijin din Ungaria

Data actualizării: Data publicării:
steaguri ale tinutului secuiesc

Ţinutul Secuiesc „deschide un nou capitol de dezvoltare cu importanţă istorică”: a început elaborarea unei strategii proprii de inteligenţă artificială (IA) pentru regiune, cu sprijinul Guvernului ungar, al însărcinatului Guvernului ungar, László Palkovics, şi cu susţinerea profesională a deputatului UDMR Gábor Hajdu - se arată într-un comunicat remis, luni, agenţiei ungare de presă MTI, de însărcinatul guvernamental (de la Budapestea) responsabil pentru inteligenţa artificială.

Scopul iniţiativei este să ofere comunităţilor locale şi factorilor economici – de la familii la întreprinderi, de la fermieri la instituţii de învăţământ – instrumente moderne şi cunoştinţe care să le permită să se consolideze, să devină mai competitive şi, în acelaşi timp, să-şi păstreze patrimoniul cultural şi lingvistic.

Gábor Hajdu, deputat UDMR în Parlamentul României, a subliniat în document că acest pas reprezintă un moment istoric, menit să îmbunătăţească calitatea vieţii comunităţilor şi să le asigure viitorul. Aplicarea strategică a inteligenţei artificiale oferă Ţinutului Secuiesc oportunitatea să ţină pasul nu doar cu evoluţiile globale, ci să-şi şi croiască propriul drum.

László Palkovics a adăugat că inteligenţa artificială nu este un scop în sine, ci un instrument. Această strategie nu este doar un proiect economic, ci şi o viziune socială şi culturală – una care protejează identitatea secuiască şi, în acelaşi timp, deschide noi oportunităţi.

Printre domeniile prioritare ale strategiei se numără agricultura de precizie, analiza datelor medicale şi prevenţia, sprijinul digital pentru întreprinderile mici şi mijlocii, precum şi educaţia şi conservarea limbii

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Cine este și cu ce se ocupă Daniel Piersic, mezinul lui Florin Piersic. E stabilit la Viena și are o meserie...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...