Toaletare cu drujba într-un parc din Oradea. Ecologişti acuză intervenţiile brutale

Data actualizării: Data publicării:
taieri pomi balcescu parc

Toaletările şi tăierile de arbori din parcul Bălcescu de la finalul săptămânii trecute au stârnit furia ecologiştilor. Aceştia acuză Primăria că acţionează fără a se consulta cu ei şi că intervenţiile brutale vor duce la uscarea arborilor. Garda de Mediu a oprit luni lucrările şi a demarat un control.

Toaletările şi tăierile de copaci din Parcul Bălcescu s-au făcut la cererea firmei care administrează parcul, adresată Primăriei Oradea. Reprezentanţii societăţii au spus că în trecut copaci mai bătrâni sau crengi s-au prăbuşit peste maşini şi că acestea reprezintă un pericol pentru trecători.

Primăria a cerut avizul Agenţiei de Mediu pentru toaletarea şi tăierea a 50 de arbori.

"Cei de la Agenţia pentru Protecţia Mediului împreună cu specialiştii din primărie, au ieşit în teren şi au constatat că 17 arbori sunt într-un declin vegetativ şi sunt uscaţi, aşadar necesită tăierea. "Având în vedere faptul că cei 17 arbori erau uscaţi sau în declin vegetativ, cei de la Agenţia pentru Protecţia Mediului ne-au informat că nu avem nevoie de acordul lor pentru tăierea acelor arbori”, a explicat Florin Birta, viceprimarul municipiului Oradea.

Vineri şi sâmbătă, angajaţii firmei de salubritate au tăiat 16 arbori şi au toaletat alţi 10, fără a consulta însă şi ecologiştii. Potrivit acestora, tăierea unor arbori la cererea cetăţenilor se poate face doar după ce o comisie de specialitate decide acest lucru.

„Dintre arborii tăiaţi, majoritatea erau sănătoşi, probabil că aveau acolo undeva un ciot pe ei dar mai vedem câţiva arbori care vor fi tăiaţi în anii următori chiar şi în spatele meu sunt patru arbori care au fost aşazişi toaletaţi adică practic li s-a retezat toată coloana”, susţine Orlando Balaş, ecologist.

Cei care s-au plimbat luni dimineaţa prin parc au fost îngroziţi de privelişte.

„O barbarie! Eu am crescut în parcul acesta, cel pe care l-au tăiat acolo era sănătos, pe vremea mea s-a plantat.”

„E chiar trist să tai atâţia copaci.”

„Am văzut şi copaci găunoşi, dar şi sănătoşi.”

Garda de Mediu Bihor a oprit lucrările şi a demarat un control.

Reporteri: Claudiu Mihuţ, Anca Deac
Operatori: Gabor Szilagyi, Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri