Toamnă blândă în toată țara

Data actualizării: Data publicării:
Autumn In The UK

Astăzi vremea se va încălzi în toate regiunile, iar la amiază, termometrele vor indica până la 15, 16 grade Celsius în Banat. Cel mai frig va fi în zonele joase de relief unde va persista ceaţa. Vântul se va intensifica atât pe creste, cât şi în Banat, Moldova şi pe litoral.

Autumn In The UK

Vremea se va menţine foarte caldă mai ales în regiunile vestice şi centrale. La început de weekend, termometrele vor indica până la 18 grade Celsius în Dealurile de Vest şi tot acolo vor rămâne cele mai ridicate temperaturi şi în următoarele două zile. În schimb, în sud şi în est, mai ales în zonele joase de relief, norii şi ceaţa vor persista duminică şi luni, motiv pentru care vremea se va răci. Vântul va rămâne activ în sudul Banatului, nordul Moldovei şi la munte.

În Bucureşti se anunţă o nouă zi frumoasă, dar odată cu lăsarea serii reapare ceaţa care poate persista şi spre dimineaţă. Până atunci, soare generos şi vânt mai alert din când în când. Temperaturile vor fi uşor mai mari faţă de cele potrivite în această perioadă şi vor ajunge până la 13 grade Celsius.

În Bucureşti, soarele va fi generos până duminică. Vor fi 14 grade Celsius mâine după-amiază, apoi, vremea se va schimba destul de mult. Norii vor rămâne deasupra oraşului inclusiv la începutul săptămânii viitoare, poate să cadă burniţa, iar temperaturile se vor opri la 10 grade Celsius. Pe timpul nopţii, ceaţa va duce la scăderea vizibilitaţii, dar minimele vor continua să fie pozitive.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri