Toate testele făcute pe contacţii femeii din Timiș cu coronavirus sunt negative

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta dsu fotografiata de aproape.
Ambulanță. Foto: arhivă DSU

Testele tuturor contacţilor apropiaţi femeii internate cu coronavirus la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, efectuate sâmbătă de laboratorul spitalului, sunt negative, a anunţat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Virgil Musta.

Potrivit acestuia, în cursul zilei de sâmbătă au mai fost prelevate probe de la un şofer de TIR cu suspiciune de coronavirus, care a intrat în ţară vineri, venind din Lombardia.

„Toate cele şapte probe - ale celor şase contacţi ai femeii şi cea a bărbatului venit din Lombardia - sunt negative”, a precizat dr. Virgil Musta, potrivit Agerpres. 

Despre această femeie, medicul a declarat dimineață că se simte bine: „Pacienta este bine, azi noapte a prezentat un puseu de subfebrilitate de 37,6 grade, dar dimineaţa, la trezire, a fost afebrilă. Mai tuşeşte uscat şi nu prezintă simptome de insuficienţă respiratorie”.

Ea are 38 de ani şi a revenit săptămâna trecută în Timişoara, din regiunea Bergamo, dar nu s-a autoizolat la domiciliu şi nici nu a fost monitorizată de Direcţia de Sănătate Publică Timiş, întrucât nu era în vigoare această recomandare. Între timp, ea şi-a vizitat părinţii, la Lugoj, şi alţi patru prieteni.

În ceea ce privește șoferul de TIR, el a fost izolat la Boli Infecțioase, iar rezultatul testului este negativ.

„Este un bărbat, șofer pe TIR, care a avut cursă în Italia. S-a întors și ieri (vineri. n.red.) a prezentat tuse, motiv pentru care s-a prezentat ca să fie evaluat. Este afebril. I s-au recoltat analize de gripă și de corona, la gripă este negativ, așteptăm rezultatele pentru coronavirus. Rămâne la Boli Infecțioase până primim rezultatele. În momentul în care rezultatul este negativ va merge la izolare la domiciliu, dacă este pozitiv atunci va rămâne pe secția specifică pentru pacienții bolnavi de coronavirus”, declara anterior purtătorul de cuvânt Virgil Musta, pentru Mediafax.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri