Trafic blocat pe centura de vest a Ploieștiului în urma unui accident

Data actualizării: Data publicării:
image2
Foto: Alexandra Tudose

Un accident rutier a avut loc pe centura de vest a Ploieștiului, în urma unui accident în care au fost implicate trei autovehicule: un camion încărcat cu sare şi două autoturisme. În acest moment traficul pe DN1, pe centura de vest a Ploieștiului, este blocat. 

image2
Foto: Alexandra Tudose

La această ora circulația a fost oprită pe DN1, relația Ploiești - Brașov la kilometrul 62 plus 200 de metri pe centura de vest a municipiului Ploiești din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule. Pentru o oră traficul s-a desfășurat îngreunat pe un fir alternativ pe ambele sensuri, dirijat de polițiști, însă la această oră pentru a se permite punerea pe roți a autocamionului implicat traficul va fi oprit pentru jumătate de oră. Din această cauză traficul ușor sub 3.5 tone a fost deviat spre municipiul Ploiești, iar traficul greu peste 3.5 tone a fost deviat pe centura de est a Ploieștiului”, a explicat Cătălin Bocai de la Centrul Infotrafic.

Accidentul a avut loc în zona unui pasaj şi a unui sens giratoriu din apropierea unui centru comercial. 

Șoferul unuia dintre autoturismele implicate în accident a rămas blocat în mașină. Bărbatul este conștient, iar medicii de pe ambulanţa de terapie intensivă mobilă au reuşit să-i pună o perfuzie.

Alte cinci persoane aflate în autovehiculele implicate în accident au fost evaluate medical, iar starea lor nu este gravă. Şoferul camionului are răni minore la mâini.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri