Tramvaiele Tatra din București au fost retrase din circulație. Primarul Ciprian Ciucu: Au transportat mai multe generaţii de călători

Data publicării:
Tramvaie Tatra
Foto: Facebook/Ciprian Ciucu

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, s-a întâlnit cu seniorii Depoului Militari, care au muncit în condiţii extrem de grele în anii '70 şi '80 pentru a repara tramvaiele Tatra, edilul anunţând că aceste tramvaie nu vor mai circula pe liniile din Bucureşti. El spune că mai sunt aproximativ 30 de astfel de vagoane, iar cele aflate în stare bună vor fi păstrate pentru viitorul Muzeu al Transportului Public. 

„Astăzi ne luăm rămas-bun de la tramvaiele Tatra, care, după 53 de ani în care au transportat mai multe generaţii de călători, nu vor mai circula pe liniile din Bucureşti. Mai avem aproximativ 30 de astfel de vagoane. Cele aflate în stare bună vor fi păstrate pentru viitorul Muzeu al Transportului Public”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook. 

El precizează că ştia de faptul că există o comunitate a pasionaţilor de tramvaie, dar nu şi-a închipuit că este atât de numeroasă.

„Foarte multă lume, foarte mulţi tineri au venit astăzi la Depoul Militari pentru a face un ultim drum prin Bucureşti cu un tramvai Tatra. Mi-a făcut o mare plăcere să-i întâlnesc şi pe seniorii Depoului Militari, cei care au muncit în condiţii extrem de grele în anii '70 şi '80 pentru a repara aceste tramvaie şi a le putea scoate zilnic pe traseu. Mi-au arătat albume cu fotografii şi au depănat amintiri. Şi astăzi ţin legătura şi formează un colectiv frumos”, povesteşte Ciucu. 

Citește și:

Furtunile au făcut ravagii în 16 județe din țară. Drumuri blocate de alunecări de teren, zeci de gospodării inundate

Toaletele din pasajul de la Universitate, închise de luni de zile. Prefectul Capitalei: „Lipsa unui serviciu public este inacceptabilă”

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...