Vecinii au spus că bunica ar fi fost ținta nu doar a nepotului care ar fi principalul suspect, ci chiar a fiicei sale. Ipoteza înaintată este că unul dintre bărbați și-ar fi ucis bunica și fratele, după care s-ar fi sinucis.
Rudele familiei au declarat că nepotul în vârstă de 39 de ani ar fi fost plecat în străinătate, iar, la revenirea în țară, el ar fi suferit o depresie. Acesta ar fi fost și motivul pentru care s-a baricadat în camera în care stătea. Ușa era închisă cu lacăt, iar geamul era acoperit în totalitate.
Mama celor doi bărbați a spus: „Trebuia să fiu la mine, acasă, cu copiii mei. Poate puteam să previn, să, nu știu, să fac ceva, să aplanez un conflict care ar fi apărut”.