Trei cetăţeni chinezi au încercat să intre în România cu vize false, emise aparent de autorităţile poloneze

Data publicării:
politist de frontiera langa o masina de teren
Foto: Poliția de Frontieră

Poliţiştii români de frontieră au identificat trei cetăţeni chinezi care au încercat să intre în România folosind vize falze. Aparent, vizele care le permiteau celor trei călătoria în Uniunea Europereană erau emise de autorităţile poloneze.

Cei trei chinezi au încercat să intre în ţară miercuri, 6 august, prin punctul de trecere a frontierei Stamora-Moraviţa. Ei erau pasageri într-un autocar înmatriculat în Serbia.

„Cu ocazia controlului de frontieră, poliţiştii de frontieră au constatat că vizele de lungă şedere, cu însemnele autorităţilor din Polonia şi aplicate în paşapoartele acestora, prezentau elemente de falsificare. În urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit că documentele nu întrunesc condiţiile de formă şi fond ale unor acte autentice, fiind false”, transmit oficialii Poliţiei de Frontieră, citați de News.ro.

În urma constatărilor, poliţiştii de frontieră au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Autorităţile române au solicitat, cu privire la cei trei, instituirea interdicţiei de intrare pe teritoriul statelor Schengen pentru o perioadă de cinci ani. Cetăţenii chinezi au fost returnaţi autorităţilor din Republica Serbia.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care sunt pașii într-o criză energetică. Când se ajunge la limitarea consumului și cine este deconectat...
Digi FM
Cristiano Ronaldo s-a căsătorit cu Georgina Rodríguez! Primele imagini de la „nunta anului”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a renunțat Bo Derek la actorie, deși era în culmea succesului: „Nu mi-am dorit niciodată să fiu actriță”
Adevarul
Tragedie cumplită în Dâmbovița: 5 morți după ce un tânăr fără permis a pătruns pe contrasens. Un bebeluș a...
Newsweek
Când poți ieși la pensie fără penalizare? Care perioade sunt considerate contributive la pensie?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Tragedia din spatele unui film celebru. Cum a fost abuzată Judy Garland în timpul filmarilor la “Vrăjitorul...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”