Trei elevi din Petroșani au ajuns la spital după ce ar fi consumat substanțe interzise

Data publicării:
Elevi pe holul unei școli.
Elevi pe holul școlii. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Trei elevi de 14 ani, care se aflau în curtea unei şcoli din Petroşani, au fost transportaţi marţi la spitalul de urgenţă din localitate, fiind suspectaţi că ar fi consumat substanţe psihotrope, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Incidentul a fost descoperit marţi dimineaţa, poliţiştii din Petroşani fiind sesizaţi pe numărul unic de urgenţă despre faptul că trei copii se află în curtea unei şcoli şi par să fie sub influenţa unor substanţe interzise.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului i-au identificat pe cei trei minori, toţi în vârstă de 14 ani, elevi ai şcolii respective.

Cei trei au fost preluaţi de un echipaj medical şi transportaţi la Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.

„În cazul celor trei minori, analizele medicale au indicat posibilitatea prezenţei în organism a unei substanţe psihotrope, motiv pentru care poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, potrivit Agerpres.

În acest caz poliţiştii au întocmit un dosar penal, cercetările urmând să fie continuate de către ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, sub coordonarea procurorilor DIICOT, în vederea stabilirii circumstanţelor comiterii faptelor şi pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Luna în care electrocasnicele au cele mai mici prețuri. Când merită să cumperi o mașină de spălat sau un...
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Tatăl lui Amy Winehouse, obligat să plătească despăgubiri de aproape 1 milion de lire sterline. De ce a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Două avioane cu sute de pasageri la bord, la un pas de o coliziune devastatoare pe aeroport. Piloții au...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
„Mi s-a spus că nu sunt suficient de atrăgătoare”. Geena Davis dezvăluie motivul pentru care a fost refuzată...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine