Sari la conținut

Tudor Giurgiu, în război cu MȚR pentru refuzul de a proiecta „un film cu lesbiene”. Scrisoarea deschisă a regizorului

Muzeul Naţional al Ţăranului Român a refuzat prezentarea lungmetrajului de debut al lui Bogdan Theodor Olteanu, „Câteva conversaţii despre o fată foarte înaltă”, pentru că, spune distributorul peliculei, Tudor Giurgiu, e un „film cu lesbiene”, iar asta ar putea regenera scandalul din luna februarie a acestui an, scrie News.ro.

Într-o scrisoare deschisă, regizorul Tudor Giurgiu, administrator al societăţii de distribuţie Transilvania Film, a transmis că lungmetrajul nu va intra în programarea viitoare a cinematografului de artă de la Muzeul Ţăranului Român, deşi este un cinema care primeşte subvenţii atât de la Centrul Naţional al Cinematografiei, cât şi din programul Europa Cinemas „tocmai pentru a programa filme româneşti şi europene de calitate”.

„Problema nu e eventuala temere că filmul ar fi un rebut, ci că e un «film cu lesbiene», iar asta ar putea regenera scandalul din luna februarie a.c., la care, de altfel, s-a întâmplat să fiu martor”.

El spune că este posibil ca directoarea muzeului, Liliana Passima, care a luat decizia, să aibă dreptate: „Conduce un muzeu extraordinar, care a trecut prin vremuri complicate şi are de dus multe bătălii în intern, nu doreşte să-şi alieneze o parte a publicului care consideră că programarea unor filme cu tematică LGBT este străină de substanţa instituţiei. Rămân, totuşi, cu îndoiala sinceră că protestatarii din februarie au vizitat muzeul cu adevărat în ultimii 5 ani sau au măcar habar despre programele sale curente”.

Pe de altă parte, el este de părere că această decizie a fost una „total neinspirată, cu care nu putem să fim de acord”.

„A refuza un astfel de film pe criterii care nu au legătură cu performanţa lui, ci cu faptul că tratează un subiect despre o minoritate sexuală e, în sine, o discriminare şi constituie un precedent periculos. Ce filme trebuie să facem în viitor pentru a fi siguri că vom fi acceptaţi în sălile de cinema? Ne dorim oare să existe un cod despre ce sau cât e voie să arătăm în filmele noastre pentru a fi eligibili la o programare într-o sală care se proclamă a fi un cinematograf de artă?”.

Giurgiu a amintit şi că, în 2006, a regizat filmul „Legături bolnăvicioase”, „primul film din România care atingea subiecte din zona LGBT”.

„Mi s-a interzis vreo programare? Nu. Dimpotrivă, filmul a făcut săli pline la cinema Studio, frecventat de acelaşi tip de public care a migrat ulterior închiderii sălii Studio spre cinematograful de la Muzeul Ţăranului. Mi se pare ireal şi de neconceput ca, după 12 ani, să fim martori la acest tip de atitudine. Doar pentru că apele sunt tulburi şi nu se doreşte agitarea lor? Consider că sala de cinema din incinta MŢR (numită, ironic, la lansarea la care am luat parte, Noul Cinematograf al Regizorului Român, deşi probabil ar fi trebuit să se adauge «care-nu-face-filme-cu-gay-sau-lesbiene») aduce un capital de imagine extraordinar muzeului, aduce public nou, tânăr, oameni care ar putea fi stimulaţi să participe la activităţile MŢR”.

A transforma cinematograful într-un loc unde filmele de un anumit gen nu sunt binevenite în pofida valorii lor, mai spune Giurgiu, doar pentru că se consideră a fi străine de discursul şi mesajul MŢR, „e o interpretare forţată şi nepotrivită valorilor europene ale lumii în care trăim”.

Prin această scrisoare, el a solicitat public conducerii MNŢR să anunţe oficial, clar, ce trebuie să conţină filmele româneşti sau străine pentru a fi programate în cinematograf.

„Regret să constat că, prin aplicarea acestei decizii, fanatismul şi intoleranţa au tot mai mult câştig de cauză în detrimentul libertăţii de exprimare”, a încheiat Tudor Giurgiu.

 

Etichete: film , tudor giurgiu , muzeul taranului roman , lgbt , regizor film , lesibiene

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale