Un alpinist român a murit în timpul unei expediții în Munții Himalaya

Data publicării:
munții himalaya
Munții Himalaya. Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Un alpinist român și unul din India au murit pe Muntele Lhotse din Nepal, al patrulea cel mai înalt vârf din lume, au declarat luni oficialii locali, citați de Reuters. Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața în timpul expedițiilor în Munții Himalaya, în acest sezon, arată aceeași sursă.

 Barna Zsolt Vago, în vârstă de 48 de ani, cameraman cu experiență în cadrul ProTV, a murit în timpul unei ascensiuni către vârful Lhotse, potrivit lui Rajan Bhattarai, oficial al Himalayan Guides, care se ocupă cu astfel de expediții.

De asemenea, Rakesh Kumar, în vârstă de 39 de ani, din India, a murit duminică în timp ce cobora de pe vârful muntelui, înalt de 8.516 m, a declarat Mohan Lamsal de la Makalu Adventure, compania nepaleză care a organizat ascensiunea.

„Coborâse din tabăra a patra, aflată la 8.000 de metri înălțime, când s-a prăbușit brusc”, a declarat Lamsal pentru Reuters. „Eforturile ghidului său Sherpa de a-l resuscita au eșuat”.

Mai multe persoane mor în fiecare an în Nepal, în timpul sezonului de alpinism martie-mai.

Cel puțin opt persoane au murit în Munții Himalaya, dintre care două pe Muntele Everest, în timpul sezonului actual de alpinism care se încheie luna aceasta.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Benzina, motorina și gazele s-ar putea scumpi din 2028. Noua taxă UE care ar putea lovi buzunarele românilor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Care sunt cele două perioade din viață în care oamenii îmbătrânesc cel mai rapid? Nu se întâmplă la pensie!
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
John Goodman, dezvăluiri despre filmele mai puțin aplaudate în care a apărut. „Probabil că nu ar fi trebuit...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro