A trecut un an de la furtul tezaurului dacic din Muzeul Drents, Olanda, iar Coiful de la Coțofenești și brățările de aur sunt încă de negăsit. Jaful s-a petrecut în doar câteva minute și a scos la iveală o serie de erori: de la absența pazei umane până la probleme din sistemul de securitate. Recent, guvernul olandez a plătit asigurarea de 5,7 milioane de euro.
Cea mai recentă informație din ancheta autorităților din Olanda arată că principalul suspect în cazul jafului ar fi făcut mai multe transferuri bancare la doar câteva zile de la lovitură. Acesta i-ar fi dat fratelui său zeci de mii de euro.
Furtul mediatizat s-a petrecut pe 25 ianuarie 2025, când trei indivizi au pătruns în Muzeul Drents după ce au aruncat în aer o ușă. Ulterior, au spart vitrina și au luat trei brățări dacice și Coiful de la Coțofenești.
Apoi, hoții s-au făcut nevăzuți și au incendiat mașina folosită pentru jaf. A fost demarată o amplă anchetă, fiind folosiți inclusiv investigatori sub acoperire.
Într-un final, doi dintre suspecți au recunoscut totul, însă au susținut că nu știu unde se află obiectele de valoare. Alți suspecți au fost amenințați cu dezvăluirea identității, însă acest lucru nu i-a făcut să vorbească.
Trei bărbaţi din Heerhugowaard - Douglas Chesley W., 36 ani, Bernhard Z., 35 ani, şi Jan B., 21 ani - sunt consideraţi principalii suspecţi şi au fost puşi sub acuzare oficial. Aceştia rămân în arest şi au refuzat până în prezent să dea declaraţii. Toţi trei sunt acuzaţi de furt, provocarea unei explozii şi distrugerea muzeului. Alţi patru suspecţi, acuzaţi că au jucat roluri secundare în furt, au fost eliberaţi din arest, dar rămân suspecţi.
Amintim că muzeul Drents a fost atenționat cu privire la probleme în materie de securitate înainte de jaf. Asiguratorii au atras atenția că sticla vitrinelor nu este destul de rezistentă pentru a suporta loviturile cu ciocanul.
Citește și:
Furtul tezaurului dacic. Fostul director al Muzeului Național de Istorie aduce acuzații grave: „Olandezii au mințit”
Cele mai mari jafuri din 2025: Ce obiecte de artă și artefacte istorice au dispărut din muzeele lumii
Editor : A.M.G.