Un angajat al DSP Suceava ar fi obținut un certificat fals de vaccinare, cu ajutorul unei colege. Bărbatul a murit de COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
o persoana tine in mana un telefon care afiseaza un certificat de vaccinare anti-covid
Certiificat de vaccinare. Foto: Profimedia Images

Suspiciuni de falsificare a certificatului de vaccinare la Direcția de Sănătate Publică Suceava. O angajată este cercetată penal după ce i-ar fi eliberat documentul, în mod ilegal, unui coleg. Actul indica faptul că acesta ar fi făcut două doze de vaccin, ultima la începutul lunii iunie. Bărbatul a murit de COVID în urmă cu patru zile.

Bărbatul în vârstă de 58 de ani, asistent medical la Direcția de Sănătate Publică Suceava, a murit pe 14 noiembrie, la două săptămâni după ce fusese internat cu diagnosticul de COVID-19.

Dan Teodorescu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Suceava: Pe parcursul spitalizării starea lui s-a agravat, a făcut și o complicație pentru care necesita o intervenție chirurgicală, dar pacientul și familia au refuzat.

Bărbatul nu avea comorbidități, motiv pentru care decesul a stârnit suspiciuni în rândul colegilor de la Direcția de Sănătate Publică. Verificările interne au scos la iveală faptul că o colegă l-a ajutat să obțină certificatul de vaccinare, care indica faptul că s-ar fi imunizat cu două doze, la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie.

Gabi Băncilă, purtător de cuvânt la DSP Suceava: Persoana a recunoscut că a introdus datele fără să facă vreo afirmație la efectuarea vaccinului sau nu. DSP a sesizat inspectoratul județean de poliție, după ce a informat Ministerul Sănătății.

Atât bărbatul decedat cât și colega, care ar fi obținut atât pentru el cât și pentru ea certificate de vaccinare fără să-și fi administrat vaccinul, aveau că responsabilitatea introducerea datelor în sistemul național cu privire la imunizarea populației. Angajata DSP este acum cercetată penal.

Anca Panciuc, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava: S-a primit în cursul zilei de ieri o sesizare din partea DSP-ului cu privire la o suspiciune de falsificare a unor certificate de vaccinare. Se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

Autoritățile spun că verifică dacă mai sunt și alte astfel de cazuri.

Județul Suceava este pe ultimul loc la nivel național în ceea ce privește imunizarea populației împotriva COVID-19.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate