Un bărbat a fost arestat după ce a chinuit un copil de 11 ani să recunoască un presupus furt

Data actualizării: Data publicării:
Mașină de poliție.
Un bărbat a fost arestat după ce a chinuit un copil de 11 ani să recunoască un presupus furt.

Un bărbat din Gura Humorului acuzat de lovire, şantaj şi lipsire de libertate, după ce a folosit metode inumane de a face un copil de 11 ani să recunoască faptul că a furat de la el din magazin, a fost arestat preventiv, a informat, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

Sursa citată a precizat că procurori ai unităţii de parchet au dispus, miercuri, măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore faţă de un bărbat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, şantaj şi lipsire de libertate.

Ancheta a stabilit că, în data de 25 februarie 2021, între orele 15.30 - 19.30, bărbatul a luat cu forţa un copil de 11 ani în timp ce aceasta se afla în apropierea sediului societăţii comerciale pe care o administrează situat în oraşul Gura Humorului.

El a dus băiatul împotriva voinţei sale într-o anexă a societăţii comerciale, unde l-a privat de libertate o perioadă de aproximativ 4 ore, timp în care l-a supus la tratamente degradante, respectiv l-a ţinut în frig dezbrăcat, întins pe pardoseală şi l-a udat cu apă.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, acesta l-a bătut pe copil cu pumnii şi picioarele pe faţă şi corp, l-a lovit cu o coadă de lopată peste mâini şi l-a lovit cu capul de o uşă, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, l-a obligat, prin ameninţări şi acte de violenţă, pe copil, în timp ce se afla împotriva voinţei sale în anexa societăţii comerciale, să se dezbrace şi să mărturisească săvârşirea unei infracţiuni de furt presupus a fi comis cu o zi înainte, context în care l-a înregistrat audio-video cu telefonul mobil personal.

Bărbatul a fost prezentat, joi, judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă care a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit Agerpres.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri