Un bărbat a murit după ce o cruce s-a rupt şi a căzut peste el într-un cimitir din Craiova

Data actualizării: Data publicării:
cimitir

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din municipiul Craiova a fost găsit mort, miercuri dimineaţă, într-un cimitir, poliţiştii stabilind că decesul ar fi survenit după ce el s-a sprijinit de o cruce, care s-a rupt şi a căzut peste el, scrie news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dolj, un bărbat de 49 de ani din Craiova a fost găsit mort, miercuri dimineaţa, în Cimitirul Roboaica din municipiu.

În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că bărbatul s-ar fi sprijinit de o cruce din ciment, care s-a rupt şi a căzut peste el, fiind prins între cruce şi placa de ciment a unui mormânt. 

Cadavrul a fost transportat la morgă pentru necropsie şi stabilirea cauzei decesului. Poliţiştii fac cercetări în acest caz pentru moarte suspectă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri