Un bărbat din Vâlcea a intrat cu maşina pe trotuar, în încercarea de a-şi omorî tatăl şi fratele

Data publicării:
masina
Un bărbat din Vâlcea a intrat cu maşina pe trotuar, în încercarea de a-şi omorî tatăl şi fratele. Foto: gazetavalceana.ro

Un bărbat din Vâcea a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat, după ce a încercat să-și ucidă tatăl și fratele. Acesta i-a urmărit pe cei doi cu mașina pe contrasens şi a urcat pe trotuar, în încercarea de a-i lovi pe cei doi.

Agresorul a fost reținut pentru tentativă la omor calificat asupra a doi membri de familie şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

„În după amiaza zilei de 30.11.2022, pe fondul unui conflict preexistent, inculpatul i-a lovit intenţionat pe tatăl şi fratele său, cu autoturismul marca Ford Focus, condus sub influenţa băuturilor alcoolice, pătrunzând pe contrasens, pe bulevadul Dem Rădulescu unde se aflau aceştia, context în care a intrat cu partea frontală a autoturismului în ei, după care, întrucât cei doi s-au ridicat şi s-au refugiat pe trotuar, inculpatul a încercat în continuare, în mod repetat, să-i lovească în aceeaşi manieră, pătrunzând cu intenţie cu autoturismul de mai multe ori pe trotuar după aceştia, rămânând, în cele din urmă suspendat cu autoturismul pe trotuar, tulburând totodată ordinea şi liniştea publică”, se arată în comunicat.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri