Un casier al Academiei Române, suspectat că a furat 3,1 milioane de lei din buget. Suma, justificată prin plăți către persoane decedate

Data publicării:
academia romana cladire
Academia Română / Foto: Agerpres

Polițiștii din București fac noi percheziții într-un dosar de delapidare în cadrul căruia un casier al Academiei Române este suspectat că și-a însușit din casieria instituției 3,1 milioane de lei. Suma ar fi fost justificată prin plăți fictive către persoane decedate, ca indemnizație de merit.

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare, joi, două mandate de percheziţie domiciliară şi două mandate de aducere într-un dosar de delapidare.

„În fapt, din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada 2004-2020, o persoană, în calitate de casier, în cadrul Academiei Române, şi-ar fi însuşit din casieria instituţiei suma de 3.100.000 lei, sumă justificată contabil în plaţi fictive către persoane decedate, cu destinaţia indemnizaţie de merit”, arată Poliţia Capitalei.

Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice a Sectorului 1 sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri