Un nou dosar pentru vaccinare la chiuvetă, în Prahova. Cât costa imunizarea fictivă și cât își opreau intermediarii

Data publicării:
seringi cu vaccin folosite
România este campioană în Europa la „vaccinarea la chiuvetă”, susține ministrul de interne Lucian Bode Foto: Profimedia Images

Procurorii din Prahova au declanșat o anchetă care vizează vaccinări fictive anti-COVID, circa 30 de persoane fiind duse marţi la audieri.

Vaccinările fictive erau realizate în cabinetul unui medic din comuna Valea Călugărească, fiind identificate 43 de persoane care ar fi fost imunizate fictiv împotriva noului coronavirus, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

Existau mai multe filiere prin care se acţiona, iar majoritatea acestor imunizări erau realizate contra cost, spun sursele citate.

Doctoriţa care realiza aceste aşa-zise vaccinări nu avea un tarif stabilit. De obicei, primea 500 de lei pentru acţiunile sale, dar au fost şi situaţii când a primit şi sume mai mici, iar intermediarii îşi opreau, la rândul lor, 100-200 de lei, după caz, au precizat sursele judiciare.

La sediul parchetului au fost duse la audieri circa 30 de persoane, dar în anchetă sunt mai mulţi suspecţi.

Doctoriţa de la Valea Călugărească este cercetată pentru luare de mită, fals informatic şi înşelăciune, iar celelalte persoane vizate sunt cercetate pentru dare de mită sau pentru complicitate la fals informatic, arată sursele citate.

Intermediarii din acest dosar au legătură cu o altă speţă privind vaccinări fictive anti-COVID, deschisă anul trecut de procurorii PCA Ploieşti, au menţionat sursele judiciare.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...