Un rapper iranian riscă pedeapsa cu moartea. Autoritățile îl acuză că este "dușman al lui Dumnezeu"

Data publicării:
Protest în Iran
Autoritățile iraniene au confirmat că rapperul iranian arestat în octombrie riscă pedeapsa cu moartea. Foto: Profimedia Images

Anuțul că un rapper cunoscut din Iran riscă pedeapsa cu moartea după ce a participat la protestele antiguvernamentale a amplificat mișcările începute în Iran la jumătatea lunii septembrie după moartea tinerei kurde care a refuzat să poarte hijab. Rapperul a fost arestat la sfârşitul lunii octombrie, iar acum Autoritatea Judiciară iraniană a confirmat că acesta riscă pedeapsa cu moartea, scrie Agerpres care citează AFP.

"Procesul nu a avut încă loc, însă actul de acuzare împotriva lui Toomaj Salehi a fost redactat şi trimis" instanţelor din oraşul Isfahan, a declarat Assadollah Jafari, şeful Autorităţii judiciare din provincia cu acelaşi nume, citat de agenţia Autorităţii judiciare Mizan Online.

Rudele lui Toomaj Salehi acuză că procesul bărbatului a avut loc cu ușile închise, fără nicio reprezentare legală. Rapperul este acuzat de a fi un "duşman al lui Dumnezeu" şi de "corupţie pe pământ", infracţiuni pasibile de pedeapsa cu moartea în Iran.

"El este acuzat de corupţie pe pământ prin răspândirea de minciuni pe internet, de propagandă împotriva sistemului, de formarea şi conducerea unor grupuri ilegale cu scopul de a perturba securitatea prin cooperarea cu un guvern ostil Iranului şi de incitare la comiterea de acte violente", a adăugat acesta.

La 2 noiembrie, agenţia oficială de presă Irna a difuzat o înregistrare arătându-l, potrivit acesteia, pe Salehi, legat la ochi şi mărturisind că "a comis o greşeală". Activiştii susţin însă că este vorba despre o "mărturisire forţată".

Înainte de arestarea sa, rapperul criticase autorităţile într-o declaraţie pentru postul canadian CBC. "Aveţi de-a face cu o mafie gata să ucidă întreaga naţiune (...) pentru a-şi păstra puterea, banii şi armele", declarase el.

În Iran au loc proteste ample declanşate la 16 septembrie o dată cu moartea Mahsei Amini, o tânără kurdă în vârstă de 22 de ani, care a decedat după ce a fost arestată de poliţia de moravuri din Teheran pentru că a refuzat să poarte vălul obligatoriu.

Autorităţile denunţă aceste proteste drept "revolte", despre care spun că sunt încurajate de Occident.

De la începutul protestelor, instanţele au pronunţat deja şase condamnări la moarte. Potrivit datelor oficiale, peste 2.000 de persoane au fost inculpate.

Editor : Dana Dutu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri