Un român a plătit 1.600 de euro pentru o poză cu un permis de conducere și a arătat-o pe telefon polițiștilor care l-au oprit

Data publicării:
1628495703369-1600deeuropreuluneifotografiicuunpermisdeconducere2-S4
Sursa foto: Politia de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român, care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept.

La sfârşitul săptămânii, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora - I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Chipereşti, un autoturism, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român C.C., în vârstă de 45 de ani, cu domiciliul în judeţul Bacău.

La controlul de frontieră, persoana în cauză nu a putut prezenta permisul de conducere, dar a arătat pe telefonul mobil o fotografie cu un permis de conducere românesc. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce autovehicule.

Bărbatul a declarat că prin intermediul unei reţele de socializare, a contactat o persoană ale cărei date nu le cunoaşte, plătind suma de 1.600 de euro, primind în schimb fotografia prezentată la control.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri