Un sibian infectat cu SARS-CoV-2, trimis în izolare, a fost prins la frontieră când încerca să se întoarcă în țară

Data publicării:
test pozitiv coronavirus covid 19
Foto: GettyImages

Un bărbat din Sibiu, infectat coronavirus şi pus în izolare la domiciliu de autorităţile de sănătate publică, a fost prins la frontieră, în judeţul Arad, când se întorcea din Ungaria în urma unei tentative de a ajunge în Anglia.

Bărbatul are 52 de ani şi este din Sibiu, el fiind prins la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, la intrarea în ţară.

„După efectuarea formalităţilor de intrare în ţară, precum şi celor epidemiologice, medicii din cadrul DSP au constatat că bărbatul figurează deja în evidenţe ca fiind depistat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, încă din data de 22 ianuarie şi, conform prevederilor legale, acesta trebuia să se autoizoleze la domiciliul declarat”, a informat marţi Jandarmeria Arad, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, sibianul se îndrepta spre un aeroport din Ungaria, de unde voia să ajungă cu avionul în Anglia, însă pe drum a primit rezultatul testului PCR care confirma că e infectat şi a decis să revină în România, pentru a nu fi prins la îmbarcarea în aeronavă.

„Bărbatul, în urma unei posibile simptomatologii, s-a prezentat la un centru de testare din Sibiu, însă nu a mai aşteptat rezultatul analizei şi a plecat spre Anglia. În drum spre un aeroport din Ungaria a primit şi rezultatul care confirma infectarea cu SARS-CoV-2 şi de teamă că va fi descoperit în momentul în care va trebui să prezinte, la urcare în avion, un test negativ, s-a hotărât să se întoarcă în România cu speranţa că aici nu va fi depistat. Astfel, medicii au sesizat echipajul de Jandarmerie aflat în serviciul de ordine publică în zona punctului de trecere a frontierei, pentru luarea măsurilor legale ce se impun”, arată Jandarmeria.

Sibianul este cercetat pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cui rămâne averea dacă nu ai copii sau soţ/soţie: explicaţia oficială a avocaţilor
Digi FM
Irinel Columbeanu și-a schimbat religia înainte de Crăciun. Fostul milionar s-a botezat din nou: „Am auzit...
Pro FM
Taylor Swift, bonusuri în valoare de 197 de milioane de dolari pentru angajații din turneul Eras. Oamenii, în...
Film Now
Regizorul american Rob Reiner soția sa, uciși în propria casă. Fiul lor este primul pe lista de suspecți
Adevarul
Mâncarea care te poate salva în caz de război sau criză majoră, recomandată de un endocrinolog: „Conține...
Newsweek
Zile decisive pentru creșterea pensiilor militare. 5 comisii se pronunță în Senat. Ce șane sunt?
Digi FM
Usha Vance răspunde zvonurilor despre căsnicia cu JD Vance, într-un interviu rar: "Sunt lucruri din viața de...
Digi World
Beneficii surprinzătoare ale bradului natural în casă. De ce este o variantă ecologică mai prietenoasă decât...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Michael Douglas, cuvinte emoționante de ziua fiului său cel mare. Cameron, trecut întunecat. A stat aproape...
UTV
John Cena s-a retras oficial din WWE. Ultimul său meci s-a terminat cu o înfrângere