Video Un șofer român a vrut să arate că mașina lui merge în "mod autonom" cu o sticlă de plastic și a provocat un accident pe autostradă

Data actualizării: Data publicării:
accident
Sursa foto: Captură video Facebook / Polițiștii au umor

Un șofer a provocat un accident pe o autostradă din România după ce a vrut să arate că mașina sa se poate deplasa în mod autonom cu ajutorul unei sticle de plastic.

Bărbatul a filmat momentul în care mașina se deplasează fără șofer pe autostradă, lăudându-se cu modelul "autonom". El se află pe bancheta din spate, în timp ce pe locul pasagerului era o altă persoană.

Cu anumite sisteme de asistență pentru șofer activate, cum ar fi asistentul de menținere a benzii de rulare și pilotul automat adaptiv, bărbatul a prins o sticlă de plastic în interiorul volanului pentru a păcăli senzorii mașinii că acolo se află mâna unui șofer. Totodată, a prins centura se siguranță pe locul gol, la fel, pentru a păcăli senzorii mașinii.

În timpul filmării se vede cum mașină trage dreapta și e la un pas de a părăsi banda, însă direcția este corectată constant de asistentul de menținere a benzii. Chiar și așa, cei aflați în mașină nu iau măsuri și continuă deplasarea. La un moment dat, linia continuă devine întreruptă pentru că se formează o bretea de părăsire a șoselei, iar mașina trage dreapta și iese în decor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri