Un turist a murit lângă lacul Bucura din Masivul Retezat

Data publicării:
ALL
Lacul Bucura si Saua Pelegii din Muntii Retezat.

Un turist a decedat, duminică seara, în apropierea lacului Bucura (2.040 metri), din Masivul Retezat, după ce i s-a făcut rău, acesta fiind declarat mort după 90 de minute în care salvamontiştii prezenţi în zonă au încercat să-l resusciteze.

"Bărbatul a urcat până la lacul Bucura. S-a oprit să se odihnească, iar apoi, dintr-o dată, i s-a făcut rău şi nu s-a mai putut ridica de jos. Salvamontiştii care se aflau la refugiul Bucura, în imediata apropiere, au încercat să-l resusciteze timp de 90 de minute, însă, din păcate, fără rezultat", a declarat luni, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Potrivit acestuia, salvamontiştii au solicitat şi prezenţa unui elicopter, dar aparatul nu s-a putut deplasa la faţa locului din cauza condiţiilor meteo dificile din staţia de decolare.

Bărbatul avea 45 de ani şi locuia în comuna Sălaşu de Sus, judeţul Hunedoara.

Două echipe de salvamontişti, cu un număr total de 12 salvatori montani, au preluat trupul neînsufleţit al bărbatului şi l-au transportat până într-un loc unde a putut fi preluat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri