Unsprezece comercianţi au încercat să fraudeze Sistemul de Garanţie-Returnare. Au fost demarate verificări

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - COLECTARE AMBALAJE - CENTRU COMERCIAL - 24 MAI 2022
Foto: Inquam Photos / George Călin

Unsprezece comercianţi au încercat să fraudeze Sistemul de Garanţie-Returnare, fiind demarate verificări. RetuRO SGR, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare, anunţă, vineri, că a sesizat autorităţile şi că amână plăţile aferente garanţiilor conform prevederilor aplicabile.

RetuRO SGR, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR), anunţă, vineri, că a intensificat recent măsurile de monitorizare şi control, în urma identificării unor tentative de fraudare a sistemului de către un număr restrâns de comercianţi.

„Este vorba despre 11 comercianţi contractaţi, pentru care există suspiciuni rezonabile de comportament neconform. Aceştia reprezintă mai puţin de 0,03% din cei aproximativ 40.000 de comercianţi cu care RetuRO are relaţii contractuale – un indiciu clar că situaţia este izolată şi nu afectează funcţionarea sistemului la scară largă. În urma constatărilor, RetuRO a declanşat verificări suplimentare în conformitate cu procedurile interne şi a sesizat autorităţile competente pentru a investiga aceste cazuri. De asemenea, în cadrul mecanismului de reconciliere desfăşurat periodic cu toţi comercianţii parteneri, au fost solicitate clarificări punctuale din partea acestor companii, iar echipele RetuRO au efectuat verificări dedicate pentru stabilirea situaţiei reale”, a transmis RetuRO, într-un comunicat de presă.

Societatea precizează că analizează toate datele şi documentele disponibile – atât cele transmise de comercianţi, cât şi cele rezultate din verificările interne – în vederea stabilirii tratamentului aplicabil fiecărui caz şi a eventualelor măsuri necesare.

„Fiecare comerciant va fi informat individual imediat ce verificările vor fi finalizate. Până la clarificarea situaţiei, RetuRO a decis amânarea plăţilor aferente garanţiilor conform prevederilor aplicabile. Unele măsuri vor depinde şi de modul în care vor fi soluţionate sesizările transmise autorităţilor sau, după caz, instanţelor competente”, a mai trannsmis compania.

Aceasta explică faptul că fiecare caz este tratat cu maximă seriozitate, printr-o analiză riguroasă a documentelor operaţionale, a datelor din sistem, a raportărilor financiare şi a informaţiilor furnizate de comercianţi. Acest proces are ca obiectiv luarea unor decizii corecte, echilibrate şi legal fundamentate, reflectând un tratament echitabil pentru toate părţile implicate.

„Acurateţea datelor şi menţinerea integrităţii Sistemului de Garanţie-Returnare sunt esenţiale pentru RetuRO. Compania va continua să depună toate eforturile şi să adopte măsuri ferme pentru a asigura stabilitatea şi funcţionarea corectă a SGR pe termen lung, în beneficiul tuturor actorilor implicaţi şi al publicului larg”, a mai transmis sursa citată.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Marian Neacșu, propus la Interne. Meseria pe care o avea înainte să intre în politică
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Keri Russell explică de ce ea și Matthew Rhys nu plănuiesc să se căsătorească după 13 ani împreună
Adevarul
„N-a plouat nici cât să se așeze praful”. Seceta ține pe loc semănatul în sudul țării
Newsweek
Pensiile inclusiv cele militare se indexează din 1 ianuarie. Pensionarii primesc între 200 și 300 lei în plus
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un bărbat pe barca în care se afla. Imaginile sunt virale: „Nu am mai văzut așa ceva...
Film Now
Viața plină de încercări a lui RJ Mitte. A îndurat tratamente crunte, și-a întreținut familia de mic și se...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro