Unul dintre muncitorii răniți în incendiul produs la rafinăria Petrobrazi a murit

Data actualizării: Data publicării:
petrobrazi-noaptea0
Rafinăria Petrobrazi. Sursă foto: omvpetrom.com

Muncitorul care a suferit arsuri grave în urma incendiului produs luni pe platforma rafinăriei Petrobrazi a murit, la Spitalul Floreasca din Capitală, unde fusese dus, având în vedere starea gravă în care se afla. Poliţiştii care au deschis dosar penal în urma incendiului au extins cercetările, vizată fiind şi infracţiunea de ucidere din culpă.

Bărbatul de 60 de ani care suferise arsuri de gradele trei şi patru pe peste 70% din suprafaţa corpului a murit la spital, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Poliţiei judeţene Prahova.

În urma decesului bărbatului, ancheta Poliţiei, care iniţial a vizat infracţiuni de distrugere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea acestor măsuri, se extinde, vizată fiind şi infracţiunea de ucidere din culpă.

Echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanţă Prahova şi de la SMURD au fost solicitate să intervină, luni după-amiază, pe platforma rafinăriei Petrobrazi, operată de OMV Petrom în judeţul Prahova, unde trei persoane au fost rănite în urma unui incendiu.

Un bărbat a suferit arsuri de gradele trei şi patru pe peste 70% din suprafaţa corpului. Un alt bărbat are arsuri pe 15% din corp, iar un al treilea a suferit un traumatism. Pompierii nu au fost solicitaţi să intervină pentru a stinge incendiul, situaţia fiind gestionată de serviciul privat pentru situaţii de urgenţă al operatorului economic.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Pensiile înghețate oficial, timp de 3 ani. Care pensionari iau, totuși, un sprijin de 538 lei pe lună. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...