Urșii și viperele coboară tot mai des pe traseele turistice. Recomandările Salvamont pentru cei care aleg muntele în vara 2026

Data publicării:
34609014755_1bfdf1f271_b
Sursa foto: Salvamont România

Salvamont îi avertizează pe turiștii care aleg muntele în această vară să fie pregătiți pentru schimbări bruște ale vremii, porțiuni încă acoperite de zăpadă și întâlniri cu animale sălbatice. Potrivit salvamontiștilor, urșii și viperele sunt observate tot mai des în apropierea traseelor turistice, pe fondul creșterii numărului de vizitatori în zonele montane.

Salvamontiştii vin cu o serie de recomandări pentru desfăşurarea activităţilor montane în siguranţă pe perioada verii, ei atenţionându-i pe turişti să nu încerce să îşi forţeze pregătirea fizică, să se echipeze corespunzător şi să fie pregătiţi pentru schimbări bruşte ale vremii, dar şi pentru întâlnirea cu animalele sălbatice, fiind tot mai dese cazurile în care urşii sau viperele coboară către potecile de acces.

„Ne aflăm la începutul unui sezon de vară care se anunţă cu foarte mulţi turişti pe munte, pentru că vedem de la an la an că numărul acestora creşte, numărul activităţilor care se fac pe munte este în creştere, se diversifică de la an la an atât cât ca şi tipuri de activităţi, cât şi ca frecvenţă şi credem noi că muntele într-adevăr a devenit o atracţie pentru foarte mulţi turişti, indiferent de vârstă, indiferent de pregătire, pentru că fiecare găseşte ceva în zona montană care să-l atragă cât mai mult către aceste activităţi”, a declarat luni preşedintele Salvamont România, Sabin Cornoiu.

Potrivit acestuia, cei care aleg muntele în această perioadă trebuie să ţină cont de mai multe recomandări în ceea ce priveşte tipul de activitate pe care o aleg, echipamentul, prezenţa animalelor sălbatice, dar şi schimbările bruşte de vreme.

„Sfatul nostru este ca aceia care merg pe munte să abordeze activităţi care să se încadreze în limitele lor de pregătire fizică, în echipamentul pe care îl deţin şi în cunoştinţele sportive pe care le au, să aibă un echipament corespunzător adaptat acestor activităţi, să-şi ia medicaţia necesară sau alimentaţia necesară, să fie oricând pregătiţi pentru o schimbare bruscă a vremii, pentru că întotdeauna vremea călduroasă aduce după ea inevitabil şi furtuni de scurtă durată, cu căderi de grindină, cu schimbări bruşte de temperatură, cu fulgere, deci trebuie să fie pregătiţi şi pentru aceste extreme. Să fie pregătiţi pentru întâlnirea cu animalele sălbatice, pentru că vedem că întâlnim din ce în ce mai des urşi sau vipere care coboară către potecile pe care vin turiştii, iar cei care îşi pregătesc ture de mai multe zile trebuie să fie foarte atenţi să nu-şi pună foarte mult echipament în bagaj, să aibă bagajul greu şi acest bagaj să le încurce şi să le îngreuneze ieşirile pe munte”, a adăugat Sabin Cornoiu.

Şeful Salvamont România atrage atenţia şi cu privire la existenţa unor porţiuni încă acoperite de zăpadă, dar şi la instabilitatea pietrelor în cazul celor care merg la altitudini mai mici.

„Cei care merg la altitudini înalte trebuie să înţeleagă că vor trebui să-şi adapteze rapid stilul de deplasare pe munte, pentru că există posibilitatea să întâlnească, mai ales pe feţele nordice sau pe văi, şi porţiuni cu zăpadă şi trebuie să fie foarte atenţi când le parcurg pe acestea. Cei care merg la altitudini mai mici, în zone de până la 1.800, chiar 2.000 de metri, pe trasee bine circulate, trebuie să fie atenţi că în această perioadă potecile pot fi pline de pietre care sunt instabile, să fie atenţi pe ce pietre calcă, să nu se mişte şi să-i dezechilibreze sau chiar să le provoace răni, să fie foarte atenţi fiindcă procesul de îngheţ-dezgheţ care a fost caracteristic la finalul iernii s-ar putea să fi dus la instabilitate de pietre şi de bolovani şi anumite sectoare de grohotiş pe care le parcurg să se pună în mişcare şi să-i încurce la înaintare. Sunt foarte multe sfaturi pe care putem să le dăm, dar cel mai bine oamenii să intre pe pagina noastră oficială, avem acolo o secţiune specială de recomandări”, a mai spus el.

Şi programul salvamontiştilor este adaptat în această perioadă, activitatea fiind canalizată către evenimentele specifice din zonele cu afluență turistică mare..

„În toată ţara, salvamontiştii îşi schimbă radical programul de asistenţă, dacă în timpul iernii ne-am concentrat către zonele de practicare a sporturilor de iarnă, zonele cu pârtii de schi amenajate, acum ne vom îndrepta către zonele cu afluenţă turistică mare, zonele de practicare a alpinismului, escaladei, către traseele de via ferrata, de cicloturism şi încercăm să fim cât mai aproape de cei care practică activităţi montane şi care sunt cu risc crescut de accidentare”, a mai precizat şeful Salvamont România.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații