Varianta Omicron ar fi putut apărea prima dată la pacienţi HIV (imunolog german)

Data publicării:
Laboratory technician doing research with images of HIV on a computer.
Foto: Profimedia

Numărul surprinzător al mutaţiilor prezente la varianta Omicron a coronavirusului ar putea semnala faptul că aceasta a apărut prima dată la un pacient cu HIV sau cu o altă formă de imunodeficienţă, a declarat un important expert german în imunologie.

Carsten Watzl, secretar general al Societăţii Germane pentru Imunologie, a spus că acest lucru este atât posibil, cât şi probabil, citând constatări similare care au fost publicate în alte cazuri.

Virusul se poate replica timp de mai multe săptămâni la persoanele cu sisteme imunitare slăbite, a precizat Watzl.

„În timpul acestui proces, pot exista mutaţii izolate repetate, care pot să nu îi ofere virusului niciun avantaj, dar care ar putea totuşi să continue să se înmulţească ca urmare a eşecului sistemului imunitar de a le controla”, a explicat specialistul, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

Acest lucru ar putea duce la mutaţii suplimentare care, în combinaţie, ar putea reprezenta un avantaj pentru virus, mai mai adăugat Watzl.

Comparativ cu tulpina originală a coronavirusului, care a apărut pentru prima dată în Wuhan, China, Omicron prezintă un număr neobişnuit de mare - aproximativ 30 - de modificări la nivelul aminoacizilor doar în proteina spike (proteina S).

Despre unele dintre mutaţii se cunoaşte că sunt asociate cu o transmisibilitate mai ridicată şi cu o evaziune imună mai mare, însă Watzl a subliniat că încă nu este clar ce efect va avea această combinaţie specială de mutaţii.

Pacienți cu sistem imunitar slăbit

Numeroşi pacienţi cu HIV din Africa nu beneficiază de tratament adecvat, motiv pentru care sistemele lor imunitare sunt semnificativ slăbite, a precizat Watzl.

Pentru prevenirea răspândirii unor variante ce prezintă la fel de multe mutaţii ca Omicron, este importantă identificarea persoanelor imunodeprimate infectate, care trebuie izolate până când nu mai sunt contagioase, a spus el.

„Chiar dacă virusul suferă mutaţii severe la o persoană, ceea ce este cu adevărat periculos este transmiterea virusului mutant”, a adăugat specialistul german.

O teorie asemănătoare are și medicul român Cristian Apetrei, profesor la Departamentul de Microbiologie și Genetică Moleculară, membru în Centrul pentru Cercetarea Vaccinului și în Programul Postuniversitar în Microbiologie și Imunologie (PMI) de la Universitatea din Pittsburgh, SUA. Într-un text preluat pe pagina de Facebook RO Vaccinare, dr. Apetrei a avansat ideea că varianta Omicron ar fi putut să apară la un „pacient sever imunodeprimat (probabil HIV netratat)”.

„Varianta omicron a apărut cândva prin octombrie în Republica Sud-Africană. Cel mai probabil, ca urmare a infectării unui pacient sever imunodeprimat (probabil HIV netratat - infecția cu HIV are o prevalență mai mare de 30% în populația Africii de Sud), care a produs răspunsuri imune suboptimale. Care răspunsuri au obligat virusul să evolueze ca să le eludeze, dar pe de altă parte nu au fost capabile să-l elimine. Și în acest mod s-a produs o infecție persistentă SARS-CoV-2”, a scris medicul Cristian Apetrei în mesajul postat de RO Vaccinare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Risc fără precedent pentru viața de pe Pământ: Se cere oprirea cercetării asupra...
Digi FM
Un puști de la grădi, vedetă pe TikTok, după „gafa” pe care a făcut-o la serbare. Utilizatorii de internet...
Pro FM
Cornel Ilie, devastat de moartea lui Nicu Sârghea, toboșarul Vunk, prietenul pe care-l avea din clasa a...
Film Now
Cum arată azi Michaela Quinn și Sully din serialul vedetă al anilor 90, "Dr. Quinn". Filmările începeau acum...
Adevarul
Cum vor arăta oamenii în 2050 dacă nu vor dormi mai mult de 6 ore pe noapte
Newsweek
Cum a pierdut un pensionar sute de lei la pensie la Mica Recalculare? Ce greșeală a făcut? DOCUMENT
Digi FM
Câți bani ar putea câștiga România în fiecare an, datorită aderării la Schengen. Adrian Negrescu: „E nevoie...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Jennifer Aniston și Sandra Bullock, împreună la un medic estetician cunoscut pentru liftinguri faciale și...
UTV
Jennifer Lopez, in mijlocul unui scandal dupa aparitia unor imagini controversate cu P. Diddy din noaptea...