VeDem Just: Referendumul nu e despre adopție. Homosexualii pot adopta copii în prezent

Data actualizării: Data publicării:
cuplu gay homosexuali adoptie copii_shutterstock_388695913
Foto: Shutterstock

Asociația VeDem Just - Voci pentru Democraţie şi Justiţie a demontat o informație falsă în legătură cu referendumul ce va avea loc în zilele de 6-7 octombrie, cu privire la modificarea Constituției în sensul redefinirii familiei.

cuplu gay homosexuali adoptie copii_shutterstock_388695913
Foto: Shutterstock

„Referendumul din 6-7 octombrie nu are legătură cu adopția. Mai mult, adopția de către un homosexual este permisă și în prezent. Interdicția unui asemenea drept pe considerente de orientare sexuală nu este permisă de instrumentele internaționale obligatorii pentru România”, arată Asociația VeDem Just.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Promotorii acestui referendum mobilizează oamenii la vot motivând că așa vor fi protejați copiii.

În unele școli, preoții au început să meargă la ședințele cu părinții, în școli, și răspândesc pliante în care oamenii sunt încurajați să meargă la referendum și să voteze „Da”.

În Brașov au apărut inclusiv afișe publicitare în centrul orașului, cu mesajele „vino la referendum” sau „apără copiii României”„Dacă nu vii la vot, doi bărbați vor putea adopta un copil, iar în școală copiii vor fi învățați că mama nu e femeie și tata nu e bărbat”, scrie pe unul dintre afișele în care oamenii sunt chemați la referendum.

În plus, pe un bloc din centrul Timișoarei a apărut un banner cu un mesaj care se vrea a fi unul care să îi încurajeze pe oameni să participe la referendumul pentru familie și să voteze pentru căsătoria dintre un bărbat și o femeie, altfel „doi bărbați vor putea adopta copilul tău”.

De altfel, chiar mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, i-a îndemnat pe credincioşii de toate confesiunile să participe la referendumul pentru familie, punctând faptul că prezenţa este foarte importantă şi, dacă nu vor participa şase milioane de persoane, acesta nu va fi validat. Mitropolitul s-a referit în cuvântul său și la cei pe care „Biserica nu o să-i căsătorească niciodată”, susţinând că aceştia vor veni să ceară dreptul de a se căsători şi „vor lua şi copiii noştri, pentru că ei nu pot face copii”.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri