Vestigii istorice abandonate printre buruieni

Data publicării:
castru racari abandonat

Vestigii istorice importante zac în anonimat în judeţul Dolj. Două castre romane, foarte bine conservate, sunt cunoscute doar istoricilor şi arheologilor. Nu au fost amenajate pentru a fi vizitate de turişti, chiar dacă unul dintre acestea este în apropierea unui drum european. Agenţiile de turism nu s-au gândit să le introducă în vreun circuit, iar autorităţile locale spun că nu au bani pentru amenajare.

Castrul militar roman de lângă satul Răcari a fost descoperit din întâmplare de nişte localnici acum mai bine de o sută de ani. Atunci, arheologii au stabilit că tabăra a funcţionat aproape două secole în zonă, iar în jurul ei se dezvoltase o mică aşezare urbană.

Florin Ridiche, directorul Muzeului Olteniei: „La Răcari este cel mai mare castru militar din Oltenia cunoscut şi cercetat până în prezent. Chiar de mai mare amploare decat castrul de la Drobeta.”

Săpăturile nu sunt gata nici acum la Răcari, dar zona ar putea fi amenajată pentru a primi turişti. De la drumul european care leagă Craiova de Drobeta-Turnu Severin până la ruine nu sunt mai mult de 500 de metri.

Bogdan Marica, reporter Digi24 Craiova: „Din păcate, acesta nu este vizitat pentru că nu există indicatoare ca să îi aducă pe turişti aici şi, în plus, acesta se află undeva în câmp, unde nu există facilităţi pentru vizitatori.”

Acum, singurii oameni care trec pe la ruine sunt localnicii din Răcari care îşi aduc vacile la păscut. Iar reprezentaţii agenţiilor spun că turiştii nu ştiu de existenţa acestor vestigii.

Autorităţile spun că nu au bani pentru amenajarea castrelor. Mai întâi ar trebui încheiate săpăturile, iar astfel de lucrări nu sunt finanţate cu bani europeni.

Florin Ridiche, directorul Muzeului Olteniei: „Numai în momentul în care, prin săpături arheologice, vom dezveli sit-urile respective, abia după aceea se pot accesa bani europeni. Cercetarea lor într-o perioadă scurtă de timp este aproape imposibilă, atât din lipsa specialiştilor cât şi din lipsa fondurilor.”

În Marea Britanie, un castru militar asemănător celui de la Răcari, cel din Chester, are pagina de Internet, de Facebook şi este trecut în toate ghidurile de călătorie. Câteva mii de turişti îl vizitează în fiecare an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O nouă zi liberă pentru români în luna mai. Propunerea a fost înregistrată în Parlament
Digi FM
Duminica Tomii 2026, sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox. Ce este bine să NU faci în ultima zi a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
Ministrul muncii va demisiona luni. Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor cu 300 lei pe care a promis-o?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vrei un creier ager și după 60 de ani? Știința spune că trebuie să începi aceste obiceiuri de tânăr
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...