Victor Ponta: Fondul Suveran, un furt de 10 miliarde de euro

Data publicării:
ponta

Fostul premier spune că înființarea Fondului Suveran de Investiții este o modalitate de a trece importante active economice deținute de stat în mâini private, departe de orice control, ulterior aceste active urmând să fie vândute în mod netransparent.

Victor Ponta la DNA
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Redăm postările fostului premier pe pagina sa de Facebook în ziua de miercuri, când Parlamentul a votat înființarea Fondului.

Părinţii noştri au muncit în anii 70-80 ca să construiască ceea ce a devenit azi Hidroelectrica, Transgaz , Romgaz, Nuclearelectrica, Aeroportul Otopeni , Portul Constantă, CFR etc !

Noi am muncit în 2012-2015 să le salvăm de la faliment, să le facem transparente şi profitabile şi să le obligăm să investească în dezvoltarea României!

Prin votul dat azi de către deputaţii PSD - ALDE - UDMR toate aceste companii trec de la Stat la un Fond absolut privat care va fi condus de către oamenii puşi de Liviu Dragnea şi care le va vinde către diverşi “investitori” din Israel şi Rusia!

O bătaie de joc - un furt de 10 miliarde de euro / de la români - pentru Liviu Dragnea şi gaşca lui!”.

Anterior  votului din Parlament, Victor Ponta a postat: ”Azi, 6 Iunie 2018 , Camera Deputaţilor va vota un proiect de lege prin care se va comite cel mai mare furt din averea statului român din istorie - peste 10 miliarde euro.

Scriu acest mesaj ( şi îl voi repeta în plenul Parlamentului) ca un avertisment pentru toţi deputaţii care azi se vor lăsa folosiţi de către un grup infracţional transnaţional şi vor comite cu mâna lor acest furt uriaş - să nu poată niciodată să spună că “nu au ştiut ce fac”! Iar când va veni momentul să plătească în faţa legii şi a alegătorilor să nu aibă nicio scuză în afara laşităţii lor! Datoria unui parlamentar este să apere cetăţenii care l-au votat şi Statul Român pe care îl reprezintă chiar şi atunci când interesele şefului de Partid sunt contrare!

Prin înfiinţarea Fondului Suveran ( o idee impusă lui Liviu Dragnea  de către un grup de afaceri din Israel- Rusia) tot ceea ce mai deţine Statul Român în companiile publice va trece în mod netransparent în mâini private din afara ţării ! Tot ceea ce au construit părinţii noştri în anii 60-70-80 ( şi noi am modernizat şi am făcut profitabil în perioada 2012-2015) va trece în administrarea şi apoi proprietatea unor străini care au interese divergente de ale României - în schimbul unor bani negri daţi în Israel lui Dragnea şi oamenilor lui şi al unei protecţii politice pentru aceştia!

Acţiunile Statului Român la Hidroelectrica, Nuclearelectrica , Aeroportul Otopeni, Portul Constanța, Salrom , Transgaz, Romgaz, Transelectrica , Electrică, Oil Terminal , Antibiotice Iaşi etc - în valoare de peste 10 miliarde de euro sunt scoase de la Guvernul României şi trecute într-un Fond administrat total netransparent şi necontrolat timp de 6 ani de către oamenii puşi de Dragnea ( prima propunere de Preşedinte al Fondului a fost Darius Vâlcov)/ acest Fond nu mai trebuie să respecte legile în vigoare  privind administrarea societăţilor cu capital de stat, nu mai este supus controlului Guvernului sau Curţii de Conturi, poate vinde acţiuni şi active fără să respecte Legea Privatizării şi nu va face listări la bursa care presupun transparenţă/practic toate companiile Statului Român vor fi administrate privat de către nişte oameni ai lui Dragnea - până când vor fi vândute bucată cu bucată către “băieţii deştepţi” din Israel şi Rusia cu care a vorbit Dragnea

Este datoria mea de înalt funcţionar al Statului , fost Prim Ministru, deputat de a vă atrage atenţia asupra acestui fapt de o gravitate fără precedent!

Sunt conştient că nu pot să opresc azi acest furt colosal dar am obligaţia să transmit public această informaţie / deputaţii din #ProRomania vom vota împotriva proiectului băgat “pe şest” în perioada în care atenţia publică este concentrată pe alte subiecte (...) UDMR nu au niciun interes iar deputaţii PSD - ALDE nu au curajul măcar să citească ceea ce votează.  

Sunt de asemenea conştient că , după nişte ani, când ne vom trezi că am rămas cu mâna goală şi companiile Statului vor fi deja în mâini private, o să avem scandal politic, dosare penale şi câţiva ţapi ispăşitori plimbaţi prin tribunale ca să calmăm poporul. Privatizările din anii 90 au transformat ireversibil industria românească în locuri pentru Shopping Mall-uri şi proiecte imobiliare aşa şi “FONDUL lui Dragnea şi al prietenilor lui din Israel şi Rusia” va distruge infrastructura energetică a Romaniei- peste 10 ani vom importa toată energia ( evident mai scumpă decât azi) de la firme din Rusia prin intermediari din Israel- Dragnea va cheltui milioanele primite prin Brazilia iar noi vom constata mioritic că ţara a fost ( iar) jefuită! Acest mesaj este un avertisment! Şi sunt convins că îl vor auzi toţi!”.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri