VIDEO. Bărbat din Moreni, dat afară cu poliția pentru că a întrebat primarul de ce crește taxele

Data actualizării: Data publicării:
primar-moreni-scandal-sedinta-consiliu-local

Un consilier local din partea PNL de la Primăria Moreni, din județul Dâmbovița, îl acuză pe primar de abuzuri și ilegalități după ce a pus Poliția Locală să-l dea afară pe un bărbat care i-a reproșat că majorează taxele și impozitele cu 15%.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Eugen Nicolae Răbaea spune că un localnic a fost dat afară cu forța, de trei polițiști locali, din ședința consiliului din 3 decembrie.

„Atitudinea primarului Dinu Constantin și a președintelui de ședință, Gigel Ivan, o puteți urmări în videoclipul atașat. Când nu ești de acord cu ceea ce fac ei, recurg la abuzuri și ilegalități! Acest om nu avea nici bombe, nici arme de foc și nici arme albe la el, a venit doar cu o simplă întrebare către primar și majoritatea din consiliul local: Domnilor de ce majorați taxele și impozitele când Moreniul este la pământ?”, a susținut consilierul PNL.

Interpelarea bărbatului a venit după ce a fost pus în dezbatere în Consiliul Local Moreni un proiect de creștere a taxelor și impozitelor cu 15%, proiect susținut de primar și 11 consilieri de la PSD și unul de la ALDE.

GazetaDâmboviței.ro relatează că, după ce i-a luat apărarea bărbatului, polițiștii au mers să-l dea afară și pe consilierul local Răbaea, timp în care se vota majorarea taxelor. Acesta, împreună cu alți șase consilieri de la PNL, a plecat însă de bună voie. 

În cele din urmă, Consiliul Local a aprobat majorarea taxelor și impozitelor cu 15%.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri