VIDEO. Ce arme are Gabriela Firea pentru aglomerația din Capitală

Data publicării:
intersectie

Municipalitatea caută, la început de an, soluţii prin care să fluidizeze traficul din Capitală. Primul pas va fi modernizarea parcul auto al RATB pentru a-i face pe bucureşteni să lase maşină personală acasă şi să meargă cu mijloacele de transport în comun.

Deocamdată, Primăria este doar în procedură de licitaţie pentru achiziţia a 400 de autobuze Euro 6. Edilul - şef a propus Guvernului şi o lege prin care autobuzele şi troleibuzele să circule pe prima bandă de circulaţie. Gabriela Firea susţine că propunerea a primit deja susţinerea ministrului Transporturilor. Tot pentru a rezolva problema aglomeraţiei, primarul a vorbit şi despre construcţia mai multor parcări. ”Suntem în prima procedura de licitație pentru achiziția celor 400 de autobuze Euro 6 (...) Vom continua proceduri de licitație și acest an, caietel de sarcini sunt aproape finalizate în ceea ce consta achiziția de 100 de tramvaie, 100 de troleibuze, 100 de autobuze gaz natural și 100 de autobuze electrice etapizat”. ”Suntem interesați să schimbăm în totalitate parcul auto al RATB astfel încât cetățenii să dorească să călătoarească cu transportul în comun și treptat sau măcar în unele zile să renunțe la mașina mică”, a spus miercuri Gabriela Firea.

Primăria Capitalei va delimita de traficul auto liniile de tramvaie 16, 1 şi 32, pe modelul liniilor 21 şi 41, prin montarea unui gard de oţel, a mai anunţat Gabriela Firea. Edilul a precizat că este analizată şi posibilitatea oferirii accesului bicicliştilor pe culoar unic al tramvaiului.

„În ceea ce priveşte dezbaterea privind introducerea sistemului de bandă unică, am luat decizia ca în prima etapă să folosim banda unică construită deja pentru tramvaie. După succesul liniei de tramvai 41 şi după succesul liniei 21, unde a fost montat gard metalic pentru ca maşinile proprietate personală să nu mai intre pe linia de tramvai şi să îngreuneze circulaţia, vom continua acest program de culoar unic pentru liniile de tramvai 16, 1 şi 32”, a declarat primarul Capitalei.

Edilul a spus că, în mai multe capitale europene, accesul autobuzelor, microbuzelor şi salvărilor pe linia de tramvai este folosit „cu succes”, astfel că aşteaptă modificarea Codului Rutier pentru ca exemplul să fie luat şi în Bucureşti.

De asemenea, este analizată şi posibilitatea accesului bicicliştilor pe liniile de tramvai.

„Aşteptăm modificarea de către Guvern a Codului Rutier pentru ca autobuzele să poată circula pe liniile de tramvaie. Am observat că în mai multe capitale europene se foloseşte cu succes această modalitate prin care, acolo unde configuraţia liniei de tramvai permite, să poată să pătrundă şi autobuzul, microbuzele şi salvările. Studiem, acum, din punct de vedere al siguranţei cetăţenilor şi posibilitatea intrării bicicliştilor pe culoarul unic dedicat tramvaiului. (...) Am trimis deja documentaţia către Ministerul Afacerilor Interne şi doamna ministru personal mi-a promis că ne sprijină, pentru că este un proiect bun pentru Capitală şi ar fluidiza foarte mult circulaţia”, a spus Firea.

Primarul Capitalei a precizat că o altă măsură pentru a fluidiza traficul în Bucureşti este şi construirea de parcări de reşedinţă, în unele cartiere, prin compania municipală, pentru că locurile sunt insuficiente, iar bucureştenii parchează pe banda întâi de circulaţie.

„Locurile de parcare din spatele blocului sunt insuficiente, astfel că cetăţenii parchează pe banda întâi. O soluţie nu este de a parca pe banda întâi. Dacă benzile ar fi folosite doar pentru circulaţie, traficul nu ar fi aşa. (...) Ne dorim ca cetăţenii să îşi dorească să călătorească cu transportul în comun şi treptat să renunţe la maşina personală”, a mai spus Firea.

Ea a enumerat proiectele începute anul trecut, precum construirea de parcări supraterane, subterane şi park&ride, extinderea şi supralărgirea Ghencea – Domneşti, pasaj Doamna Ghica cu Colentina, pasaj Petricani – Bucureşti Nord, pasaj Andronache – CF Bucureşti – Constanţa, pasaj acces cartierul Henri Coandă, lărgire şi reabilitarea pasajului CF Pod Constanţa pe şoseaua Bucureştii Noi – Chitila şi lucrările la pasajul Ciurel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri