VIDEO. Clipul de 1,6 milioane de vizualizări prin care s-a răspândit ideea mitingului Diasporei

Data actualizării: Data publicării:
sebastian burduja

Un clip video postat în luna iunie pe Facebook de către Sebastian Burduja, un român care a trăit în SUA de mai bine de 12 ani, absolvent de Harvard și Stanford, s-a viralizat și a ajuns la 1,6 milioane de vizualizări.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Am trăit 12 ani în SUA. Aveam tot ce ne trebuia acolo, cu o singură excepție: nu era #acasa. Când m-am întors în România cu soția și fetița noastră în 2016, un prieten ne-a întrebat: “Ce mai căutați, ati venit să stingeți lumina?” I-am răspuns și vă răspund: “Nu, am venit să o aprindem”. Pe 10 august români din toată lumea se întâlnesc în Piața Victoriei din București să (re)aprindă lumina. Dacă va fi cazul, ne vedem și mai curând. Vino și tu acasă, pentru că acum e nevoie de tine aici. Acum, cât încă mai avem o țară. Acum, cât încă mai suntem în Europa. Acum, cât încă mai avem pentru cine lupta aici, în România. Împreună suntem invincibili”, a scris tânărul în postarea care însoțea clipul video.

Clipul a strâns peste 34.000 de redistribuiri, 36.000 de like-uri și mii de comentarii. iar Burduja a primit mii de mesaje atât de la românii din țară, cât și de la cei stabiliți în străinătate.

Citiţi şi: Adevăratul motiv pentru care Dragnea se teme de mitingul diasporei 

În vârstă de 33 de ani, Sebastian Burduja este președintele și fondatorul partidului Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT), lansat în ianuarie 2016. El a fondat și condus Liga Studenților Români din Străinătate și Fundația CAESAR. Fost student al prestigioasei Universități Stanford, unde a absolvit cu onoruri specializarea Politică, având sub-specializări în Economie și Sociologie, Burduja și-a continuat studiile, din 2008 până în 2011, la Universitatea Harvard, fiind David M. Rubenstein Fellow și absolvind în paralel două programe de masterat: MBA la Harvard Business School și MPP la Harvard Kennedy School of Government.

Miercuri, Partidul Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) a spus, la finalul întâlnirii cu autorităţile locale din cadrul Comisiei de ordine publică din cadrul Primăriei Capitalei, că a notificat municipalitatea despre protestul diasporei din 10 august, însă nu îşi asumă organizarea lui, ci doar „mobilizarea oamenilor”.

Viceprimarul Aurelian Bădulescu susţine că reprezentanţii PACT au fost chemaţi la discuţii fiind următorii după Federaţia Românilor de Pretutindeni care au transmis municipalităţii informare despre organizarea protestului, însă au refuzat semnarea protocolului, ceea ce înseamnă că pentru ei, legea nu se aplică la fel ca pentru toate organizaţiile. Preşedintele asociaţiei Evoluţie în Instituţie, prezent la întâlnire, a explicat că motivul refuzului semnării acestui document este faptul că legea nu obligă la acest lucru.

„Se încearcă doar găsirea unor ţapi ispăşitori. Noi am venit din respect, fiindcă aşa este normal, să discutăm. De aceea nu am fost interesaţi de niciun fel de asumare de rol, de organizare, de protocol, dar este foarte important să clarificăm situaţia. Deci pe 10 invităm cât mai mulţi oameni, eu personal cred că vor fi sute de mii de oameni şi mesajul este clar, căderea Guvernului Dăncilă şi alegeri anticipate. Acesta este cel mai important mesaj, demisia Guvernului. Repet, noi am venit din bună credinţă pentru că am fost invitaţi, dar dacă era o discuţie într-adevăr de bună credinţă, ar fi trebuit să înceapă cu mult înainte. Noi am făcut notificarea din 14 iunie”, a declarat Tudor Cârstoiu, reprezentant al PACT, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii Primăriei Capitalei.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri