VIDEO. Motivul pentru care o româncă venită să protesteze în Piața Victoriei izbucnește în lacrimi în fața jurnaliștilor

Data actualizării: Data publicării:
1

Românii se întorc acasă. Sunt întâmpinați cu urale de cei pe care i-au lăsat în urmă pentru un trai mai bun peste hotare. Îi așteaptă la vamă, cu tricolorul și mesaje de susținere.

Nu sunt rude sau prieteni cei care îi întâmpină. Sunt cei alături de care vor pleca să protesteze la București, în Piața Victoriei. Pentru că nu s-au întors în țară doar pentru concedii. S-au întors, spun ei, să-și facă vocea auzită, să ceară demisia Guvernului și o clasă politică liberă de penali.

CITEȘTE ȘI: FOTO. Primii protestatari au ajuns deja în Piața Victoriei, cu o rulotă inscripționată cu mesaje anti-PSD

Sunt cei care după tumultuoșii ani de tranziție nu și-au mai găsit locul într-o țară care a îngropat totul, de la industrie, la turism, trecând prin învățământ, cercetare, cultură, sport și lista poate continua. Sau tineri care au plecat să-și facă un rost peste hotare, unde orele grele de studiu din universități le sunt apreciate și răsplătite pe măsură. Oameni din toate colțurile Europei, unii care încă tânjesc după rudele și prietenii de acasă, alții plecați de ani de zile, ale căror legături cu țara s-au rupt.  Uniți însă de o dorință comună: de a-și vedea România condusă de oameni competenți. O Românie în care legea este respectată și aplicată.

Mulți spun că s-ar întoarce dacă autoritățile le-ar oferi șansa unui trai decent. Una dintre protestatarele care va fi prezentă mâine în Piața Victoriei a izbucnit în lacrimi în fața camerelor, atunci când a vorbit despre oamenii capabili de aici și șansa României de a deveni o „țară normală”.

„În momentul în care avem un Guvern cu care putem discuta, care are interesul cetățeanului, în aceste condiții m-aș întoarce. Și cum v-am spus, mi-ar plăcea să mă implic în anumite sfere sau puncte în care aș putea să ajut la dezvoltarea României, pentru că România poate să fie o țară normală, pentru că avem oameni capabili”, a spus, printre lacrimi, românca plecată în diaspora, care s-a întors acasă pentru mitingul de mâine din Piața Victoriei.

Primăria Capitalei a transmis miercuri seară că manifestaţia anunţată pentru vineri în Piaţa Victoriei nu are organizatori, pentru că niciunul dintre cei care au anunţat autorităţile că organizează protestul nu a vrut să semneze protocolul cu municipalitatea. Primăria susţine că posibilitatea de a formula doar notificări către autorităţile publice despre organizarea unor eveniment nu este prevăzută de lege.

CITEȘTE ȘI: Vămile din România, tranzitate de peste 220.000 de persoane în ultimele 24 de ore

Preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni, Emanuel Cioacă, a anunţat marţi că nu îşi mai asumă organizarea mitingului pentru că nu a primit niciun act oficial de la Primăria Capitalei.

CITEȘTE ȘI: Mesajul Jandarmeriei înaintea protestului de mâine: „Nu suntem serviciul discreționar al nimănui”

Miercuri, la Primăria Capitalei au avut loc discuţii cu două organizaţii care notificaseră PMB cu privire la organizarea mitingului, respectiv Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) şi asociaţia Evoluţie în Instituţie, care au susţinut că legea nu obligă la semnarea unui protocol pentru desfăşurarea unei manifestaţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri