Viorica Dăncilă îi răspunde lui Klaus Iohannis: Suntem un guvern eficient și îmi asum

Data publicării:
dancila iohannis guvern inquam octav ganea 20181220162721_OGN_8093-01
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a spus, la Alba Iulia, despre guvernul pe care îl conduce că nu este unul eșuat, așa cum a spus președintele, ci unul eficient, lucru demonstrat de cifrele puse de la dispoziție de INS, de Comisia de Prognoză sau de Eurostat.

Preșdintele PSD, Viorica Dăncilă a spus, sâmbătă, la Alba Iulia, unde a participat la conferința de alegeri a filialei partidului, că guvernul pe care îl conduce este unul eficient, lucru demonstrat de cifre.

„Nu suntem un guvern eșuat, cum a spus domnul președinte, se joacă cu cuvintele, este foarte ușor să jignești. Suntem un guvern eficient și îmi asum cele spuse. Nu sunt un guvern perfect, nu am această aroganță să spun că că am rezolvat toate problemele, dar cifrele arată, cifrele pe care le spune INS, Comisia Națională de Prognoză, Eurostatul, arată că această guvernare este eficientă”, a declarat Viorica Dăncilă, într-o conferință de presă.

Liderul PSD a menționat că, în timp ce președintele atacă Guvernul, alți președinți de stat laudă progresele României.

„Dânsul critică guvernarea în timp ce alți președinți de stat laudă guvernarea din România și laudă progresele pe care le-a făcut România în domeniul economic”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Președintele a acuzat PSD că a vrut să scoată România de pe drumul european și a precizat că „a fost pe fază” și a oprit la timp „prostiile pe care au încercat să le facă”. De asemenea, Klaus Iohannis a transmis ce vrea să facă dacă va câștiga al doilea mandat.

„Pe scurt, PSD-ul pentru România a fost și este o catastrofă. Cum am ajuns aici? Cum am ajuns, noi, românii, în această situație? Ei bine, prin alegeri.", a spus azi preşedintele.

Redactare G. Marina

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri