Vizita Papei Francisc în România. Măsuri speciale de securitate pe Aeroportul Otopeni

Data publicării:
Vizita Papei Francisc în România. Măsuri speciale de securitate pe Aeroportul Otopeni
Personalul CN Aeroporturi Bucureşti şi al colaboratorilor (instituţii ale statului - SRI, poliţie transporturi, poliţie de frsă ontieră, vamă - companii aeriene, agenţi de handling etc.) anunță că va depune toate eforturile în vederea asigurării condiţiilor pentru un tranzit fluent al pasagerilor prin aeroport, spun reprezentanţii CNAB. Foto: Agerpres

Reprezentanţii Companiei Aeroporturi Bucureşti avertizează că, în contextul vizitei Papei Francisc, la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti vor fi aplicate măsuri speciale de securitate, astfel că este posibil să se producă aglomerări pe fluxurile auto către aeroport, în zona terminalelor şi pe fluxul de ieşire din aeroport. Pasagerii şi însoţitorii lor sunt sfătuiţi să îşi asigure o rezervă de timp suficientă atât vineri dimineaţă, cât şi sâmbătă, scrie news.ro.

CITEȘTE ȘI: Vizită Papa Francisc. Harta restricțiilor de trafic din Capitală

Cu ocazia vizitei Sanctităţii Sale Papa Francisc la Bucureşti, în 31 mai şi 1 iunie, la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti vor fi puse în aplicare măsuri speciale de securitate, anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

CITEȘTE ȘI: Papa Francisc în România. Restricţii parţiale de trafic, sâmbătă şi duminică, la Miercurea Ciuc, Iaşi şi Blaj

„În aceste condiţii sunt posibile aglomerări pe fluxurile auto către aeroport, în zona terminalelor şi pe fluxul de ieşire din aeroport. Recomandăm pasagerilor, însoţitorilor acestora, precum şi tuturor celorlalţi vizitatori ai aeroportului Henri Coandă să îşi asigure o rezervă de timp suficientă atât în dimineaţa zilei de vineri, 31 mai, cât şi în cea a zilei de sâmbătă, 1 iunie”, arată sursa citată.

CITEȘTE ȘI: Trasee STB deviate și linii suplimentate pentru vizita Papei Francisc

Personalul CN Aeroporturi Bucureşti şi al colaboratorilor (instituţii ale statului - SRI, poliţie transporturi, poliţie de frsă ontieră, vamă - companii aeriene, agenţi de handling etc.) va depune toate eforturile în vederea asigurării condiţiilor pentru un tranzit fluent al pasagerilor prin aeroport, spun reprezentanţii CNAB.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...