Vreme rea în aproape toată țara. Cod galben de ninsori și viscol în 14 județe

Data actualizării: Data publicării:
vreme rea viscol getty
FOTO: Guliver/ Getty Images

Vremea rea pune stăpânire pe aproape întreaga țară. În 14 județe este deja cod galben de ninsori și viscol. Avertizarea meteorologică este valabilă până sâmbătă după prânz.

Paisprezece judeţe sunt sâmbătă sub cod galben de ninsori şi viscol în zonele montane. Încă de vineri seară, în majoritatea zonelor ţării şi-au făcut apariţia precipitaţiile însoţite de vânt puternic.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de ninsori şi viscol în zonele montane din 14 judeţe: Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Covasna, Harghita, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba şi Sibiu. Avertizarea a intrat în vigoare vineri noapte, de la ora 01.00, și este valabilă până sâmbătă la ora 13.00.

Conform meteorologilor, în acest interval, în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, precum şi în vestul Moldovei vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent, iar vântul va avea intensificări temporare, viscolind şi spulberând zăpada, mai ales în zona înaltă de munte.

De asemenea, meteorologii au transmis o informare de ploi, ninsori la munte şi vânt puternic, pentru majoritatea zonelor ţării, începând de vineri, de la ora 21.00, şi până sâmbătă la ora 18.00.

În acest interval, în Oltenia, Muntenia, sudul şi centrul Moldovei va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă de 15-20 l/mp şi pe arii restrânse 25-30 l/mp.

În Transilvania şi Maramureş, precum şi la munte, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Izolat se va semnala polei

În nord-estul Moldovei vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul Moldovei, Dobrogea şi Bărăgan, cu viteze de 50-55 km/h, iar la munte, mai ales pe creste, precum şi pe litoral, vor fi rafale de 60-70 km/h, potrivit meteorologilor.

(sursa: News.ro)

Citiți și:  Cod galben de inundaţii în 14 judeţe, până duminică dimineaţă

Avalanșă în Călimani. O alpinistă a murit

Avalanșă în Parâng, turist găsit fără semne vitale

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri